Marius Tomozei, accidentat grav în FC Botoșani - Dinamo / Foto: Sportpictures

Dinamo, blestemată! Un jucător adus în iarnă urmează să lipsească tot restul sezonului

articol scris de Digi Sport
10.02.2022, 13:02
  • SuperLiga: Poli Iași - CFR Cluj, duminică, 16:00, DGS 1

  • SuperLiga: Gloria Buzău - FCSB, duminică, 20:45, DGS 1

Dinamo a fost umilită la Botoșani, 0-4, însă pe lângă înfrângere, trupa lui Flavius Stoican are parte de o altă veste proastă.

Titular în toate cele 3 partide din 2022, Marius Tomozei a ieșit accidentat după doar 3 minute contra celor de la FC Botoșani, atunci când Edjouma a avut o intrare tare asupra sa, iar veștile primite sunt teribile.

Sezonul s-a terminat pentru Marius Tomozei

Marius Tomozei, fundașul dreapta adus liber de contract de la UTA Arad, și-a încheiat sezonul prematur, după accidentarea suferită contra celor de la FC Botoșani.

Fotbalistul lui Dinamo are ruptură de ligamente și nu o să mai joace în actuala stagiune, urmând ca cel mai devreme să revină pe teren în 6 luni, adică în startul sezonului viitor, anunță Fanatik.

"Sunt dezamăgit. Ăsta e ghinionul meu. Nu am avut astfel de accidentări până acum. O să merg în vestiar înainte de meciul cu Craiova să le urez baftă băieților și să îi încurajez. Mă doare și e umflat genunchiul. Merg doar în cârje.

Sper să revin cât mai repede. Am masă musculară mare și poate o să revin mai repede", a spus Tomozei, pentru sursa citată.

Dinamo are două variante pentru postul de fundaș dreapta, Alin Buleică și Geani Crețu. La nevoie, acolo ar putea juca și Marco Ehmann.

Ion Crăciunescu crede că Malcolm Edjouma, omul care l-a accidentat pe Tomozei, trebuia eliminat

Specialistul Digi Sport și fostul mare arbitru, Ion Crăciunescu, e de părere că intrare viitorului jucător al FCSB-ului, Malcolm Edjouma, asupra lui Marius Tomozei, trebuia sancționată cu eliminare.

"Mie mi se pare un fault grosolan. De ce este un fault grosolan? Un jucător care nu are niciun fel de treabă cu mingea sare într-un adversar și îl rănește grav. Acesta a părăsit terenul, este o accidentare gravă.

De aici pare umăr la umăr, dar din reluarea cealaltă se vede că sare în aer și se duce în el. Nu are nicio treabă cu mingea! Eu spun că e fault grosolan, la fault grosolan se dă cartonaș roșu. Nu galben!", a spus Crăciunescu, în cadrul emisiunii Fotbal Club, în direct la Digi Sport.

Etichete: ruptura de ligamente , marius tomozei , accidenrtare


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Prima apariție a lui Iohannis după demisie. Unde a fost văzut fostul președinte

Klaus Iohannis și-a făcut prima apariție în spațiul public după ce și-a dat demisia din funcția de președinte al României. Fostul șef al statului a participat la slujba de duminică de la Biserica Catolică din Sibiu. Acesta a fost însoțit de Carmen Iohannis și de agentul SPP. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Italienii s-au convins de Florinel Coman, după Atalanta - Cagliari

Nici nu vrea să audă! Decizia luată de Simona Halep, la mai puțin de două săptămâni de la retragerea din tenis

Reacția lui Dan Petrescu, după ce Răzvan Lucescu a spus că FCSB a obținut o "victorie falsă" cu PAOK

Lovitură de proporții: acord cu Xabi Alonso

Procesul "sărutului forţat" s-a încheiat. Procurorii au cerut doi ani și jumătate de închisoare

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Pe ce a dat vina Dan Petrescu, după ce CFR a pierdut două puncte cu om în plus la Iași: "Mai bine tac!"

Anunț uriaș în Scoția: Ianis Hagi are pe masă trei oferte!

Video Vasile Miriuță, savuros la flash-interviu: ”Familia e nevasta, copilul, nepotul”. Ce a spus despre CFR Cluj

Reacția lui Mario Camora, după ce CFR Cluj a fost întoarsă de Poli Iași în 10 oameni: ”Nu poți!”

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZ„Sunt tatuată pe 90% din corp. Lumea mă judecă, dar asta nu mă face o mamă rea”. A fost dată afară din restaurante din cauza tatuajelor

FILM NOWSalma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3 milioane de like-uri s-au strâns în timp record

„Ce faci, mă?!”. Florin Tănase, reacție nervoasă la adresa unui suporter care voia să facă o poză cu el citeşte ştirea pe Prosport.ro

„A avut momente de declin. Este ceva psihologic”. Antrenorul lui Dennis Man, anunț despre jucătorul român citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Antonia, strălucitoare și elegantă într-o rochie transparentă prin care i se întrezărește lenjeria. Etalon de senzualitate și încredere

Digi World

Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele surprinzătoare ale dietei extreme

Digi Animal World

Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik Tok