Exclusiv Dinamo are antrenor care n-a luat bani de sărbători și nu știe cine vine la reunire. ”Să ne spună cineva ce se întâmplă!”
articol scris de Digi Sport29.12.2020, 16:12
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamo este în cumpănă la final de an, după ce 14 jucători au decis să nu vină la reunirea din 3 ianuarie și sunt deja în discuții avansate cu alte cluburi.
Jerry Gane (49 de ani), tehnicianul formației din Ștefan cel Mare, încă așteaptă salvarea de la Pablo Cortacero și nu are un plan B, în caz că fotbaliștii săi nu se vor prezenta la reluarea pregătirilor.
Jerry Gane: ”N-am luat niciun ban de sărbători!”
”Sunt foarte preocupat de perioada care urmează, ne reunim duminică. Nu mi-a zis niciun jucător că nu s-ar prezenta. Eu cred că se vor prezenta la reunire, nu știu să fi semnat vreun precontract cu alte echipe. M-am întâlnit cu Pablo Cortacero la hotel, total întâmplător. Mi-a zis că știe că a fost dificil și că va rezolva, dar i-am spus că nu știe absolut nimic, că situația e gravă și va fi și mai gravă, dacă nu va rezolva rapid lucrurile.
A zis că a venit în România să facă acea mărire de capital, iar banii ar intra până la 31 decembrie. Până acum, nimic, n-am luat niciun ban de sărbători. Ar trebui să ne spună și nouă cineva ce se întâmplă. Nu știu ce aș face dacă ar fi doar câțiva jucători la reunire, situația e de așa natură. Am vorbit doar cu domnul Eftimescu și cu suporterii, cam atât. Eu o să rămân, am sprijinul suporterilor, trebuie să rămân până când se poate”, a spus antrenorul lui Dinamo, la Liga Digi Sport.
Etichete: jerry gane , reunire dinamo , pablo cortacero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții