Oficial Dinamo a renunțat la el și a semnat imediat cu altă echipă: ”Succes în carieră”
articol scris de Digi Sport27.08.2024, 19:13
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Răzvan Began (28 de ani) a plecat de la Dinamo, după doar un sezon petrecut în ”Ștefan cel Mare”.
Goalkeeper-ul a semnat cu echipa ”alb-roșie” în august 2023, atunci când s-a despărțit de FC Botoșani.
Dinamo a renunțat la Răzvan Began! Portarul a semnat cu Gloria Bistrița
În cele 12 luni petrecute la Dinamo, Răzvan Began nu a apucat să debuteze în tricoul ”Câinilor”, el regăsindu-se doar pe banca de rezerve a echipei.
Marți, 27 august, gruparea bucureșteană a anunțat despărțirea de portarul de 28 de ani printr-un mesaj postat pe rețelele sociale. Răzvan Began nu va rămâne însă fără echipă, deoarece acesta s-a înțeles deja cu Gloria Bistrița și va juca în acest sezon în divizia a treia.
Astfel, Dinamo rămâne cu trei portari în lot. Adnan Golubovic (29 de ani) este titularul, în timp ce rezervele sunt Alexandru Roșca (20 de ani) și Alexandru Stoian (19 ani).
”Mulțumim, Răzvan BEGAN!
Cluburile Dinamo 1948 București și CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud au ajuns la un acord privind transferul definitiv al portarului Răzvan Began.
Sosit în vara trecută la Dinamo, Răzvan va continua acest sezon competițional în liga a III-a.
Succes în carieră, Răzvan Began!”, a scris Dinamo pe Instagram.
- 150 de mii de euro este cota de piață a lui Răzvan Began, potrivit transfermarkt.com.
Andrei Nicolescu: ”Încercăm să finalizăm cât mai repede două transferuri”
Dinamo a reușit să o învingă pe Universitatea Craiova, scor 2-1, în etapa a șaptea din SuperLiga României și a urcat până pe locul trei în clasament.
”Câinii” au un start excelent de sezon și și-au propus să ajungă în play-off-ul Ligii 1, după ce în stagiunea trecută s-au salvat de la retrogradare, după barajul câștigat cu Csikszereda.
Pentru ca Dinamo să-și îndeplinească obiectivul, conducerea e gata să realizeze mai multe transferuri, iar Andrei Nicolescu a făcut anunțul.
Administratorul special al clubului din ”Ștefan cel Mare” a dezvăluit că este foarte aproape să semneze cu doi fotbaliști: un fundaș central, dar și un mijlocaș central.
”Încercăm să finalizăm cât mai repede două transferuri. Un mijlocaș central, un fundaș central”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit iamsport.ro.
Până în acest moment, Dinamo a realizat 12 transferuri: Alberto Soro (25 de ani), Alexandru Roșca (20 de ani), Maxime Sivis (26 de ani), Kennedy Boateng (27 de ani), Cătălin Cîrjan (21 de ani), Adrian Caragea (18 ani), Andrei Ionică (19 ani), Raul Rotund (18 ani), Răzvan Pașcalău (20 de ani), Raul Opruț (26 de ani) și Andrei Mărginean (23 de ani).
Etichete: liga 1 , dinamo , transfer , gloria bistrita , superliga , liga 3 , razvan began
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții