Video "Din serialul 'Rușinea fotbalului românesc', am mai văzut un episod". Penalty scandalos la Craiova - Hermannstadt
06.10.2018, 19:07SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Finalul primei reprize a meciului Craiova - Hermannstadt, din etapa a 11-a a Ligii 1 a oferit un moment cum rar se vede pe un teren de fotbal. Mitriță a centrat de pe partea stângă, iar Cicâldău, aflat în centrul careului, a căzut ca secerat, de lângă Tătar, fără să fie atins de nimeni.
Ba mai mult, în timp ce cădea, mijlocașul a încercat să șuteze, însă a luftat, părând că a fost tras și astfel a căzut pe spate. Arbitrul Iulian Călin nu a stat pe gânduri și a arătat punctul cu var, iar lui Tătar, care se jura că nu l-a atins pe Cicâldău, i-a arătat cartonașul galben.
VIDEO CU PENALTY-UL PRIMIT DE HERMANNSTADT ÎN MECIUL CU CRAIOVA:
Ion Crăciunescu a comentat și el această situație: "Din serialul Rușinea fotbalului românesc, am mai văzut un episod".
Totul s-a întâmplat sub ochii plini de stupoare ai oltenilor, care și așa erau conduși cu 1-0 la acel moment. Koljic a profitat de cadoul primit și a transformat lovitura de peseapsă, iar la pauză s-a intrat cu scorul de 1-1.
Etichete: hermannstadt , video craiova hermannstadt , cicaldau craiova , craiova penalty , penalty hermannstadt craiova , cicaldau penalty , simulare penalty , simulare cicaldau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții