”Da, m-am înțeles! CFR e în România, nu în China”. Răspunsul lui Dan Petrescu pentru MM Stoica
06.04.2018, 15:36SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mihai Stoica a anunțat, în direct la Digi Sport, că Dan Petrescu a semnat cu un club din China și că Edi Iordănescu îi va lua locul. Reacția antrenorului de la CFR a venit astăzi și a fost una acidă la adresa fostului său colaborator de la Urziceni.
"Da, așa e, m-am înțeles. Nu am semnat, dar ne-am înțeles. Din câte știu, CFR e în România, nu în China. Acel domn (n.red. Mihai Stocia) face declarații doar ca să ne destabilizeze. Am devenit imun la ce spune el. Nu e adevărat că am fost să discut cu Gigi Becali. Presiunea e pe Steaua, nu pe noi. Sunt disperați că nu au mai titlul de 2 ani", a spus Petrescu, într-o conferință de presă.
Partea a doua a declarației se referă la o altă dezvăluire a lui Stoica, una care se referă la momentul în care Gigi Becali ar fi negociat venirea ”Bursucului” pe banca Stelei, în 2005.
Este binecunoscut scandalul dintre MM și Dan Petrescu. Oficialul de la FCSB a fost cel care a recunoscut că a sacrificat prietenia cu Dan Petrescu pentru ca roș-albaștrii să ia titlul.
Dialogul de la distanță dintre Petrescu și MM Stoica
"Petrescu a înjurat de morţi arbitrii. Că îi înjură pe jucători, e treaba lui. Nu e normal. Totul e o regie. De ce nu îl înjură pe Deac? Pentru că nu i-ar permite. Am lucrat cu Petrescu. Îl înjura pe Epaminonda pentru că ştia că nu îi răspunde. Pe Maftei nu îl înjura, i-a spus că nu poate juca fotbal aşa. Eu am fost suspendat o lună că m-am bucurat excesiv la un gol. Cred că cineva trebuie să ia măsuri împotriva lui. E un fost mare jucător, un antrenor de geniu, dar aşa ceva nu se poate permite.", declarase MM Stoica, într-o conferinţă de presă.
"E directorul sportiv de la Steaua care spune ca înjur jucătorii. Îi transmit ca poate i-am injurat, dar eu nu am dat în niciun jucător aşa cum a făcut el când a lovit un spectator. Jucătorii pe care eu poate i-am înjurat au ajuns la naţionala României.
Eu sunt stelist, am fost în galerie, am fost în echipă, am fost căpitan, am jucat în Champions League. Am vorbit mereu la superlativ de Steaua, sunt fanul lor în Europa. Dacă era bărbat, mă suna pe mine. Nu vorbea în presă. Vom ajunge şi noi ca în Grecia. Acelaşi director sportiv îl înjura pe patronul Stelei când era la Urizceni", a răspuns Petrescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
De la ce a început totul
Scandalul a început după finalul meciului CFR - CSM Poli Iași (2-1), atunci când Dan Petrescu a fost eliminat pentru proteste, iar antrenorul CFR-ului i-a adresat cuvinte grele lui Călin la ieşirea de pe teren (VIDEO). Ulterior, la finalul partidei, tehnicianul CFR-ului a intrat pe teren şi l-a bruscat pe Alexandru Păun.
Ulterior, Petrescu a fost suspendat două etape și nu a stat pe bancă la meciurile importante cu FCSB (1-1) și Craiova (0-0). După aflarea pedepsei, Stoica nu a încetat să îl ironizeze pe fostul mare internațional român.
"2 etape suspendare și o mie și ceva de euro amendă Petrescu pentru că a înjurat arbitrii de mamă, de gură și de morți în fața camerelor de filmat.
Păcat că nu se poate apela decizia, poate era mai corect un avertisment sau, eventual, un bonus. Plus rejucarea meciului cu Steaua. Astfel, impulsionați de pe margine, jucătorii ceferiști nu mai alergau, conform Instat, 40.625 m în defensivă și doar 19.527 în atac.
P.S. Pt că am depășit suprafața tehnică, bucurându-mă la golul lui Jakolis cu Universitatea Craiova, am fost suspendat 1 lună și amendat mai scump decât tehnicianul feroviar", a comentat Stoica, pe Facebook.
Etichete: mm stoica , gigi becali , stoica , petrescu , fcsb , petrescu china , petrescu cfr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții