Diferența dintre Adrian Mutu și Mihai Iosif, prin ochii lui Daniel Niculae: ”S-a văzut de la primul antrenament!”
articol scris de Digi Sport03.04.2022, 12:33
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Președintele celor de la Rapid București, Daniel Niculae, a recunoscut că este o diferență mare de atitudine între actualul antrenor al echipei, Adrian Mutu, și fostul antrenor al giuleștenilor, Mihai Iosif.
Cu Adrian Mutu la timonă, Rapidul a înregistrat, sâmbătă seară, a patra victorie consecutivă în campionat, scor 3-0, împotriva celor de la FC Botoșani, în etapa a 3-a din play-out.
Golurile formației sale au fost marcate de Jakub Vojtus (min. 10), Antonio Sefer (min. 61) și Alexandru Albu (min. 79 - penalty). În urma acestui rezultat, Rapid este pe primul loc în play-out, la egalitate de puncte cu FC Botoșani, câte 29.
Daniel Niculae: ”Relația lui Adrian Mutu cu jucătorii este una foarte bună!”
Întrebat dacă regretă că nu a produs mai devreme schimbarea Mihai Iosif - Adrian Mutu, Daniel Niculae nu s-a ferit de cuvinte. A avut doar lucruri frumoase de spus despre Mihai Iosif, însă recunoaște că Adrian Mutu are o altă prezență de spirit, iar diferența s-a putut observa de la primul antrenament.
”Nu vreau să mă întreb nimic, deciziile au fost luate la timpul lor. Mihai a făcut o treabă extraordinară la Rapid. Din păcate pentru el, lucrurile au luat o altă întorsătură pentru el și s-a ajuns la acea schimbare. Puteam foarte bine să nu fim nevoiți să schimbăm antrenorul. Este un ciclu al rezultatelor. Mihai a avut rezultate mai puțin bune. Acum nu trebuie să facem nuntă. Cu siguranță, băieții sunt concentrați la partida următoare.
Este prematur să vorbesc despre ce a adus Mutu. Nu ar fi corect. Vom trage linie la finalul campionatului, atunci vom pune lucrurile pe hârtie. Și-a impus punctul de vedere de la primul antrenament. Relația cu jucătorii este una foarte bună. Și Mihai a avut o relație bună. Adi e la început de carieră. E dedicat 100%, sunt convins că va avea multe reușite”, a declarat Daniel Niculae, la Fotbal Club.
VIDEO: Rezumat Rapid - FC Botoșani
Etichete: adrian mutu , daniel niculae , mihai iosif
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții