Dică l-a băgat în şedinţă pe Becali! Antrenorul, extrem de deranjat de spusele patronului: "100% nu sunt fricos!"
13.05.2018, 13:05SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Nicolae Dică a avut mina unui om extrem de abătut la conferinţa de presă de dinaintea partidei contra Craiovei. Tehnicianul a lăsat să se înţeleagă că e dezamăgit de modul în care Becali s-a comportat, după eşecul de la Iaşi.
Înfrângerea din Copou e aproape sinonimă cu pierderea campionatului, prilej pentru patron să îşi verse nervii. Principalii vizaţi au fost jucători, însă nici Dică nu a scăpat de critici. Gigi l-a numit "fricos", în condiţiile în care nu a forţat pe final, mai ales că evolua cu un om în plus.
Declaraţiile lui Becali l-au deranjat pe tehnician, care a avut o discuţie între patru ochi cu latifundiarul pentru a lămuri anumite aspecte.
"Este posibil (n.r. să îi fie ştirbită imaginea), eu am avut o discuţie cu domnul Becali. Mie nu îmi place să ies în presă şi să spun ce nu îmi convine, în public. Am lămurit anumite lucruri, dar nu vreau să se ştie ce am vorbit eu cu dânsul. Eu stau foarte bine. Când am venit la Steaua, mi-am propus să fiu puternic. Ştiam că unii vor spune despre mine că sunt slab, că nu am personalitate, că nu am licenţă Pro. Dar eu am mare încredere în mine. Nu sunt un antrenor fricos, 100% nu sunt fricos. Nu vreau să comentez altceva pe această temă", a spus tehnicianul, în conferinţa de presă.
Independent de soarta titlului, Becali pare că s-a decis să îl înlocuiască pe Dică, fiind conştient că acesta a avut pe mână cel mai valoros lot din România, dar nu a reuşit să lege o echipă competitivă. Întrebat despre viitorul său, antrenorul s-a rezumat să spună: "Mai am 10 zile şi veţi vedea ce se va întâmpla. Eu sper să câştig campionatul".
Partida Craiova - FCSB se joacă luni, de la 20:45, în direct pe Digi Sport 1. Partida poate fi urmărită în format LIVE VIDEO şi TEXT pe digisport.ro.
Etichete: dica , becali dica , fcsb craiova , craiova fcsb , dica becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții