Detaliul neştiut despre Gikiewicz, noul jucător al FCSB! S-a înţeles cu alt club din Liga 1, dar "s-a lovit de o situație penibilă"
01.08.2019, 14:21SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Lukasz Gikiewicz (31 de ani), noul atacant al FCSB-ului, a avut o experiență neplăcută în România, înainte de a semna cu roș-albaștrii. Acesta a avut o înțelegere cu un alt club din Liga 1, care mai apoi i-a transmis jucătorului că acesta nu aparține clubului.
În luna iunie a acestui an, atacantul polonez ar fi primit un contract de doi ani din partea clubului Gaz Metan Mediaș, prin e-mail. La acel moment, Gikiewicz era liber de contract, după ce se despărţise de clubul Hajer din Arabia Saudită.
Andrei Balmoș, un impresar român stabilit în Marea Britanie, a făcut inițial legătura dintre fotbalist și clubul din Mediaș. Gikiewicz a primit apoi un contract de doi ani din partea lui Gaz Metan pe e-mail, la care fotbalistul și-a dat acordul, anună Gazeta.
Atacantul nu a fost recunoscut drept jucătorul lui Gaz Metan
Timp de două săptămâni, Gikiewicz nu a mai primit niciun semn din partea clubului român. A decis să plece în România pentru a începe antrenamentele, însă acesta a avut o surpriză la baza sportivă din Mediaş. Atacantul a aflat că, de fapt, nu este jucătorul Gaz Metanului.
“Jucătorul s-a lovit de o situație penibilă. A ajuns la Mediaș, la bază, dar acolo cei de la club au spus că el nu are de fapt niciun contract cu Gaz Metan și că nu are ce căuta acolo." a declarat avocatul fotbalistului, Gheorghi Gradev.
Tot Gradev a mai precizat că respectivul contract era, de fapt, perfect valid sub legile FIFA, deoarece jucătorul acceptase oferta, tot prin e-mail. În acest caz, nu mai era nevoie de nicio semnătură din partea lui Gikiewicz. După spusele lui Gradev, avocatul Valentin Iordănescu (verişorul lui Edi Iordănescu, antrenorul lui Gaz Metan) este cel care a trimis e-mailul care conținea contractul, în numele clubului din Mediaș.
Gaz Metan Mediaș va fi dată în judecată de avocații lui Gikiewicz
Deoarece Gaz Metan Mediaș nu a respectat contractul și nu l-a recunoscut pe Gikiewicz drept jucătorul lor, avocații acestuia au decis să trimită clubul în judecată. Conform avocaților, contractul a devenit între timp nul, din cauza tratamentului la care a fost supus jucătorul.
“Vom cere compensații la FIFA. Nu vă pot spune suma”, a mai spus Gradev.
Cine este Lukasz Gikiewicz
Atacantul Lukasz Gikiewicz are 31 de ani, 1,88 m înălțime și este liber de contract după despărțirea de Hajer din Arabia Saudită, unde jucat în 2019. A mai evoluat, printre altele, la LKS Lodz, Slask Wroclaw, Omonia Nicosia, AEL Limassol, Levski Sofia și Al Faisaly.
Cu Al Faisaly a câștigat titlul de campioană în Iordania și titlul de golgheter, cu 14 goluri. În 2012 a cucerit cu Slask Wroclaw campionatul Poloniei și Supercupa Poloniei.
Cota de piață a lui Lukasz Gikiewicz este de 225.000 de euro, conform transfermarkt.com.
Etichete: gaz metan medias , fcsb , gikiewicz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții