Dennis Man, dorit de două cluburi importante din Serie A! Italienii îi cunosc deja prețul fotbalistului de la FCSB
23.06.2020, 13:28Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Dennis Man (21 de ani) se confruntă cu probleme de sănătate în această perioadă, însă extrema de la FCSB ar putea face obiectul unui transfer important în această vară.
Internaționalul român se află de mai multă vreme în vizorul unor echipe din Serie A, însă două cluburi au monitorizat parcursul lui Man, care a căpătat experiență în Liga 1, scriu italienii de la Tuttomercatoweb.
Este vorba despre Sampdoria și Atalanta, două formații importante din Serie A - una cu o istorie bogată, iar cealaltă cu un sezon fantastic în UEFA Champions League, dar și în campionat.
După ce i-au făcut o descriere lui Dennis Man, italienii au scris și despre pretențiile ridicate ale lui Gigi Becali. Potrivit acestora, FCSB ar solicita nu mai puțin de 18 milioane de euro pentru jucătorul de 21 de ani.
"A atras atenția unor cluburi din Italia încă de acum doi ani, dar acum, după ce a devenit ceva mai experimentat, este luat și mai în serios, în special de Sampdoria și Atalanta", notează sursa citată.
- 7 goluri și 4 decisive a reușit Man în acest sezon, la FCSB
- 4 este locul ocupat în Serie A de Atalanta, echipă calificată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor
- 16 este poziția Sampdoriei în Serie A, care se află la doar un punct de primul loc retrogradabil
Gigi Becali susținea că a primit o ofertă de 15 milioane de euro pentru Dennis Man
Luna trecută, finanțatorul de la FCSB anunța că a primit din Italia o propunere de 15 milioane de euro pentru FCSB, însă a refuzat să spună numele echipei.
Becali susținea că echipa care-l vrea pe Man este dispusă să plătească banii în trei rate, iar prima tranșă să fie de 8 milioane de euro.
"Eu am auzit că e o echipă din Italia care voia să dea 15 milioane de euro. Voiau să dea banii în trei rate, prima rată de opt milioane. Nu e Fiorentina, nu e Roma.
E o echipă mare din Italia, aproape de capitală, nu e din Capitală. Se poate compara cu capitala, ca și oraș. Am zis: trimite oferta la club. Până nu văd oferta la club, nu mai vorbesc", spunea Becali, la Pro X.
Etichete: serie a , sampdoria , atalanta , fcsb , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții