Denis Alibec, nemulțumit de stilul de joc al lui Dan Petrescu. “Aveam nevoie de un alt context”
articol scris de Digi Sport31.01.2022, 21:53
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Denis Alibec (31 de ani) a plecat de la CFR Cluj la echipa greacă Atromitos, ocupanta locului 13 în prima ligă. Atacantul a vorbit despre problemele pe care le-a avut la Cluj.
Denis Alibec, împrumutat până în vară la Atromitos
În iulie 2021, Denis Alibec a fost împrumutat de la Kayserispor la CFR Cluj, când antrenorul campioanei României era Marius Șumudică.
Alibec a reușit două goluri și o pasă decisivă în 21 de meciuri pentru CFR Cluj, în toate competițiile.
Atacantul a declarat că nu i s-a potrivit stilul de joc implementat de către Dan Petrescu, chiar dacă susține că a avut o relație bună cu antrenorul.
"În mod clar nici eu nu puteam să ofer cât îmi doream la CFR Cluj, nici clubul nu cred că era mulțumit cu randamentul meu. Sigur a fost mai bine pentru toată lumea să fac pasul spre altă echipă.
Păi eu am ajuns la echipă într-un alt context, cu alt antrenor și alt sistem de joc. Relația mea atât cu clubul, cât și cu Dan Petrescu, este una bună, să nu se înțeleagă altceva! Doar că toți știm, cred, tipul de fotbal pe care îl preferă Dan Petrescu și nu cred că mi se potrivește, atâta tot.
Eu simt că pot să ofer mult mai mult și aveam nevoie doar de un alt context ca să arăt asta. Am jucat puțin și nu eram mulțumit eu, am marcat puțin și nu era nimeni mulțumit, normal. Greșelile personale mi le asum, ca de fiecare dată. Dar pentru ce se întâmplă pe teren aveam nevoie de o eliberare, de o descătușare", a spus Denis Alibec, pentru playsport.ro.
- 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Denis Alibec, potrivit Transfermarkt.
- Denis Alibec este coleg cu Dorin Rotariu la Atromitos Atena.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , dan petrescu , denis alibec , alibec , petrescu , atromitos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții