Denis Alibec, încântat de ceea ce a găsit la Farul: "Una dintre cele mai importante echipe din România"
articol scris de Digi Sport21.08.2022, 20:39
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Denis Alibec (31 de ani) a revenit în această vară la Farul Constanța, iar atacantul are planuri mari și își dorește să își relanseze cariera sub comanda lui Gheorghe Hagi (57 de ani).
Denis Alibec, încântat de ceea ce a găsit la Farul: "Una dintre cele mai importante echipe din România"
Înaintea jocului cu FC Voluntari, care va avea loc luni, de la ora 19:30, în direct la Digi Sport 1, Denis Alibec a vorbit despre obiectivele constănțenilor, care promit să facă un sezon mare în stagiunea curentă. Totodată, atacantul a spus că a rămas impresionat de ceea ce a găsit la Farul, după nouă ani de la precedenta experiență la formația de la malul mării.
"Obiectivul este de a marca minimum trei goluri pe meci. O să încercăm, am avut multe ocazii, nu am reuşit să înscriem, dar până la urmă vor veni şi golurile pentru că lucrăm la antrenamente. La antrenamente ne iese acest lucru şi cu siguranţă vor veni şi în meciuri rezultate.
Primele două meciuri am avut două bare, dar să sperăm că de data asta voi marca. Farul este mult diferită, mult mai bine organizată, jucători care ştiu ce au de făcut şi de asta Farul e una dintre cele mai importante echipe din România.
Sunt multe echipe care joacă fotbal, care câştigă meciuri şi va fi un campionat frumos şi, de asemenea, foarte greu", a declarat Denis Alibec, la conferința de presă.
Gică Hagi, despre Denis Alibec: ”Are nevoie de 5-7 meciuri complete”
Managerul tehnic al ”marinarilor” a recunoscut că nici Denis Alibec nu este pregătit la capacitate maximă, însă acesta crește de la meci la meci.
”După trei egaluri, sperăm și ne dorim să obținem victoria. Este un meci acasă, cu o echipă care nu s-a schimbat foarte mult. Ne cunoaștem foarte bine, am jucat cu ei de atâtea ori. Sperăm să prindem o zi bună și să câștigăm.
Meciul va fi greu. Adversarul este foarte bine organizat. Antrenorul are experiență, foarte bun, care a făcut lucruri extraordinare anul trecut. Un lot omogen, bine structurat, cu o idee de joc foarte bună. Defensivă trebuie să ne adaptăm la jocul lor. Sper să o facem foarte bine, cu gândul și dorința de a marca, de a câștiga.
Singura problema din lot: Benzar, care nu este 100% și nu cred că fi în lot pentru acest meci
Denis Alibec va fi bine când va avea 5-7 meciuri complete. Atunci putem vorbi de 100%. Jucătorii au nevoie de meciuri, de minute, care să ajungă la ritmul și la intensitatea pe care ne-o dorim”, a declarat Gică Hagi, la conferința de presă premergătoare partidei cu FC Voluntari.
Etichete: denis alibec , farul alibec
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții