Deian Sorescu a sărit la bătaie. Ce s-a întâmplat în vestiar și de ce l-a exclus Mircea Rednic din lot
articol scris de Digi Sport02.11.2021, 13:59
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Deian Sorescu (24 de ani) este ca și plecat de la Dinamo, din cauza conflictului cu Mircea Rednic.
De ce l-a exclus din lot Mircea Rednic pe Deian Sorescu
Mijlocașul, care a fost cel mai bun jucător al echipei în startul sezonului, când a reușit să înscrie 5 goluri, a avut evoluții slabe sub comanda noului antrenor. Deian Sorescu a pierdut și banderola de căpitan și, după incidentul de la Mediaș, a fost trecut "pe linie moartă".
Fotbalistul a fost exclus din lot sau "lăsat să se odihnească pentru o săptămână", așa cum a anunțat Iuliu Mureșan, dar soarta sa la Dinamo este pecetluită. De unde a plecat totul? Nemulțumit de evoluția lui Deian Sorescu, Mircea Rednic l-a înlocuit la pauza meciului pierdut în deplasare cu Gaz Metan Mediaș (2-1).
Din informațiile Digi Sport, la vestiare, fotbalistul i-a răspuns pe un ton ridicat lui Mircea Rednic, după ce a primit mai multe reproșuri, și chiar a sărit la bătaie, fiind oprit de coechipieri. Acela a fost momentul în care relația dintre Deian Sorescu și Mircea Rednic s-a rupt iremediabil.
Antrenorul l-a așteptat apoi la cotitură pe jucător, pentru a avea motiv să-l excludă din lot. Momentul a venit rapid: în următorul meci, cu Sepsi, pierdut de "câini" cu 1-4, Sorescu a fost titular, dar evoluția sa a fost extrem de ștearsă, iar Mircea Rednic l-a criticat la final și chiar i-a dat un ultimatum.
Sorescu nu va face parte din lot pentru următorul meci, cu CFR Cluj, și șansele ca Mircea Rednic să revină la sentimente mai bune față de el sunt infime. În aceste condiții, mijlocașul va trebui să-și găsească echipă și, cel mai probabil, el va pleca în iarnă din Ștefan cel Mare.
Deian Sorescu, OUT de la antrenamentele lui Dinamo : "A comentat!". Doi jucători, trimiși la echipa secundă
Iuliu Mureșan, administratorul special al lui Dinamo, a lăsat de înțeles că Sorescu a avut un conflict verbal cu Rednic, iar antrenorul a decis să-l lase pe jucător "să se odihnească pentru o săptămână". La ultimul meci, cel cu Sepsi (1-4), Deian Sorescu a fost titular, în timp ce la partida cu Gaz Metan (0-2), din urmă cu două etape, a fost înlocuit la pauză.
În plus, Constantin Nica și Mihai Neicuțescu au fost trimiși de Mircea Rednic la echipa a doua. Atât Sorescu, cât și cei doi, au șanse minime să joace în meciul cu meciul cu CFR Cluj, din etapa următoare.
"Deian e un jucător cu personalitate și își spune părerea. A comentat, a zis ceva la ce i-a reproșat antrenorul, dar n-a fost nimic altceva. După aceea, și-a tot cerut scuze. Nu agresiv, dar a comentat. El a avut o perioadă foarte bună, cu cele cinci goluri. Poate și din cauza faptului că n-a fost transferat când a avut o ofertă, după aceea n-a mai fost așa implicat. Am vrut să-l lăsăm să plece, dar am avut o discuție de multe zile cu firma de insolvență și ei au spus că nu-l putem da pe suma aceea. Ei au luat ca punct de referință suma de pe Transfermarkt, care era de 1,4 milioane de euro. Trebuia aprobată o vânzare sub suma de referință. În insolvență e mai complicată puțin.
O săptămână a fost lăsat să se odihnească, dar n-a fost trimis la echipa a doua. Va reveni. Lucrurile sunt în dinamică, depinde foarte mult ce discuții va avea cu Mircea Rednic în continuare. Nica a fost trimis la echipa a doua. Și Neicuțescu, care are niște kilograme în plus. Se și vede, deși a slăbit. Filip are o leziune musculară la gambă de la ultimul meci în care a jucat", a declarat Iuliu Mureșan, la Fotbal Club.
Etichete: mircea rednic , deian sorescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții