”Definitiv”. Prima plecare anunțată de la Dinamo, după umilința cu Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport11.02.2022, 00:18
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Dinamo a suferit o nouă înfrângere dură, 1-6 cu Universitatea Craiova, după ce runda trecută pierduse cu FC Botoșani, 0-4.
Eșecul din ”Ștefan cel Mare” nu a rămas, se pare, fără repercusiuni, iar prima plecare anunțată este cea a lui Iuliu Mureșan.
Prima plecare anunțată de la Dinamo, după umilința cu Universitatea Craiova
Suporterii-acționari ai lui Dinamo au anunțat, prin intermediul paginii de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan, că administratorul special al clubului ”a plecat definitiv” la Cluj-Napoca.
”Iuliu Mureșan a plecat spre Cluj-Napoca. Definitiv”, se arată pe pagina de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan.
Suporterii au postat mesajul ca un răspuns la cel din 21 decembrie, când scriau ”cine l-a adus pe Stoican, să își asume. Că de plătit, va plăti!”, cu referire la Iuliu Mureșan.
Urmează și îndepărtarea lui Flavius Stoican?
Plecarea lui Iuliu Mureșan și în mod oficial de la Dinamo se poate face doar printr-o decizie a Adunării Generale a Acționarilor.
Potrivit Fanatik, CS FC Dinamo, societate controlată de Nicolae Badea, va solicita, ca acționar al clubului, o ședință de urgență a Adunării Generale a Acționarilor, care poate fi convocată în situația actuală doar de administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu.
Răzvan Zăvăleanu urmează a fi notificat vineri dimineață pentru a convoca ședința de urgență, în care vor fi solicitate demisiile lui Iuliu Mureșan și Flavius Stoican.
Etichete: iuliu muresan , pch
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții