"Deficit de 5 milioane de euro în ultimii doi ani". Un patron din SuperLiga a făcut o analiză publică a clubului său
articol scris de Digi Sport20.10.2023, 11:22
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
FC Botoșani nu traversează cel mai bun moment, iar formația lui Dan Alexa este ultima în România, după 12 etape.
Valeriu Iftime: "Ajungem să fim înjurați"
Valeriu Iftime a anunțat în mai multe rânduri că este gata să se retragă din fotbal, iar finanțatorul celor de la FC Botoșani a făcut o analiză amplă pe contul său de Facebook. Afaceristul a dezvăluit că are o "gaură" de 5 milioane de euro doar în ultimii doi ani și a explicat mai apoi care a fost strategia clubului din ultimii ani.
"Fac toate eforturile să mergem mai departe!
- Deficit de 5 milioane de euro la FC Botoșani în ultimii doi ani
- Nu vând că vreau eu și nu aduc jucători cu origini africane că doar ăștia îmi plac!
- Eu și asociații mei investim banii noștri ca să nu dispară fotbalul din Botoșani, iar pentru asta ajungem să fim înjurați
Am citit luni un articol în publicația Botoșăneanul extraordinar de bine scris, adică o descriere reală - e adevărat, dură - a fotbalului de la Botoșani. Sigur, ea a fost făcută și cu un pic de năduf de suporter: 'De ce a plecat Stoican?', 'De ce avem jucători cu origini africane?', 'De ce-i vindem?'.
Pentru o bună informare a celor care iubesc fotbalul și care cred eu că respectă măcar un pic efortul pe care l-am făcut împreună cu asociații mei la Botoșani, vă spun doar următoarele informații:
- În ultimii doi ani, eu și asociații mei am plătit la FC Botoșani 5 milioane de euro. Cinci milioane de euro! Acesta a fost deficitul dintre banii cheltuiți și banii primiți din: drepturi TV, 300.000 de euro de la primărie, bilete vândute și alte surse de venit. Iar acest deficit apare în condițiile în care jucătorii noștri au un plafon salarial de 5.000, maxim 6.000 de euro.
- Ceea ce trebuie să știe fiecare suporter din Botoșani - și trebuie să fim realiști când judecăm lucrul ăsta! - este că niciun jucător român cât de cât valoros, bun de liga 1, nu vine la Botoșani. Când ia în mână și compară oferta de la Botoșani cu cele din orașe precum Cluj, Sibiu, Voluntari sau chiar Iași, în care sunt bani, în care salariul este măcar de 7-8.000 de euro (și știu asta foarte bine!), toate fiind orașe mari sau apropiate de orașe mari, e clar că nu ne va alege pe noi. De ce ar veni la Botoșani un jucător român bun, când îi dau maxim 4-5.000 de euro și când ar trebui să facă 1.000 de kilometri ca să joace un meci, că atât facem dus-întors până la București, ca să nu mai zic de Craiova, Constanța, Arad și alte locuri din țară.
(...)
Așa că, sigur, când stau și mă uit la articol - și îl apreciez pe ziaristul care l-a scris! - nu pot decât să preiau ultima lui expresie: 'Cine mai investește la Botoșani în asemenea condiții?'. Eu și cu asociații mei o facem și chiar strângem din dinți să nu se prăbușească fotbalul din Botoșani, dar trebuie să vedem ce vom face, cum vom face și cât vom mai face asta, pentru că rețeta pe care o avem acum este una foarte-foarte costisitoare.
Asta este situația! Mi-o asum și încerc să fac toate eforturile să mergem mai departe. Dacă o să meargă, bine! Dacă n-o să meargă, o să mai scrieți despre mine și asociații mei că n-am manageriat bine fotbalul botoșănean!", a scris Valeriu Iftime, pe Facebook.
Etichete: superliga , fc botosani , valeriu iftime
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții