Exclusiv Decizia luată de oficialii Viitorului, din cauza pandemiei de coronavirus: ”E o situație pe care nu o putem controla”
12.03.2020, 17:52Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Oficialii celor de la Viitorul au decis să trimită toți juniorii de la Academia ”Gheorghe Hagi” acasă, din cauza pandemiei de coronavirus, pentru a evita orice risc.
Gică Popescu, președintele constănțenilor, spune că jucătorii de la echipa mare a Viitorului se pregăteau pentru meciul de vineri, cu Poli Iași. Liga 1 a fost suspendată până pe 31 martie, după cum a anunțat site-ul oficial al FRF:
Popescu: ”Am luat hotărârea de a trimite toți copiii acasă”
”E o situație incredibilă. Nu vorbesc neapărat de întreruperea competițiilor, ci de acest virus care a lovit întreaga lume. Suntem nevoiți să așteptăm. Nu știm ce se va întâmpla nici măcar mâine, așa că, să facem pronosticuri pe un termen lung mi se pare cel puțin riscant. Era normal ca FRF să ia o astfel de hotărâre. Lucrul care trebuie să ne preocupe pe toți este acela de a respecta toate aceste indicații care ni se oferă în fiecare zi. Să stăm acasă, să intrăm cât mai puțin în contact cu lumea, astfel încât această nebunie generală să se termine cât mai repede.
Zilele acestea am tot discutat. Am luat hotărârea de a trimite toți copiii acasă, pentru că e o situație pe care nu o putem controla și ne e teamă ca nu cumva, în perioada în care aceștia stau la noi în hotel, să se infecteze. Cum toată lumea a luat această decizie, de a întrerupe activitățile, am întrerupt-o și noi. Trimitem copiii acasă, iar când situația se va calma, ne vom relua activitatea. Vorbesc de situația de la copii și juniori. Nu știu ce vom face (n.r. - la echipa mare), noi eram pregătiți pentru meciul de mâine. Rămâne să vedem ce vom face la nivelul echipei mari. Nu am luat o hotărâre”, a spus Gică Popescu, la Digi Sport Special.
Răzvan Burleanu: ”Dacă pandemia va crește, vom opri fotbalul”
În cadrul emisiunii ”Fotbal Club” de miercuri, Răzvan Burleanu, președintele FRF, a anunțat care vor fi măsurile luate de FRF dacă pandemia de coronavirus va crește: ”Nu vor mai fi copii de mingi la toate meciurile de fotbal din România. Trebuie să fim pregătiți pentru orice, că va fi suspendat campionatul, o lună, două luni.
Trebuie să fim pregătiți pentru orice. Ne așteptăm ca și alte țări să-și oprească competițiile. Dacă pandemia de coronavirus va crește, vom opri fotbalul”, a anunțat Răzvan Burleanu la Fotbal Club de la Digi Sport.
Etichete: liga 1 , viitorul , gica popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții