Decizia luată de Ioan Varga la CFR Cluj
articol scris de Digi Sport15.06.2023, 21:33
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ioan Varga (51 de ani), finanțatorul celor de la CFR Cluj, încearcă să reducă pe cât de mult cheltuielile la gruparea din Gruia.
Decizia luată de Ioan Varga la CFR Cluj înainte de numirea noului antrenor
Până la oficializarea înțelegerii cu antrenorul Andrea Mandorlini (62 de ani), Ioan Varga încearcă să facă economie la clubul pe care îl finanțează.
Omul de afaceri a decis ca în această vară gruparea din Gruia să nu mai meargă în cantonament în străinătate, ci să de pregătească în țară, anunță ProSport.
Ioan Varga s-a inspirat de la Farul lui Gică Hagi (58 de ani), iar în perioada următoare, ardelenii se vor pregăti la Poiana Brașov.
Pentru noul sezon, Ioan Varga a cerut o reducere a cheltuielilor cu 30%, precizează sursa citată.
După cinci titluri câștigate la rând în Liga 1, CFR Cluj a încheiat pe locul trei sezonul trecut și va evolua astfel în turul doi preliminar al Conference League în noua stagiune.
Cristi Balaj: ”Un impresar a solicitat să-i dăm voie să negocieze în numele clubului”
Nu mai puțin de 8 fotbaliști de bază pot părăsi CFR Cluj în această vară, dacă pe adresa clubului vor veni ofertele ”corecte”.
”În acest moment îl avem pe Căbuz, semnat de șase luni de zile de la Chindia. Revin Otto Hindrich și Sava, care respectă regula U21. Bălgrădean va pleca. E un portar bun și e important să evolueze.
Nu am transferat. Otele se va alătura clubului. Avem în vizor. Nu știm exact ce jucători vor pleca.
Sunt (n.r. jucătorii care pot pleca) Scuffet, Burcă, Yuri, Manea, Boateng, Lovro Cvek, Krasniqi, Yeboah. Un impresar a solicitat să-i dăm voie să negocieze în numele clubului.
Vom avea o limită de vânzare. Obiectivul rămâne câștigarea campionatului”, a spus Cristi Balaj, la Fotbal Club.
”Scuffet a fost rezerva lu Buffon la naționala Italiei. Ne-a salvat în multe situații. Impresarul ne-a întrebat dacă vrem să-l vindem, răspunsul a fost pozitiv. Știu că sunt cluburi interesate de el. Avem convingerea că vor aprea oferte pentru Scuffet”, a adăugat președintele CFR-ului.
Etichete: ioan varga , ioan varga cfr cluj , cantonamnet cfr cluj , finantator cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții