Decizia luată de FCSB în cazul lui Jalen Blesa
articol scris de Digi Sport13.01.2024, 17:33
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a decis să nu mai transfere pe nimeni în această iarnă.
Deși s-a discutat despre o posibilă aducere a unui atacant și numele vehiculat a fost al lui Jalen Blesa, un vârf spaniol de la FC Prishtina, Florin Vulturar, agent apropiat de Gigi Becali, a anunțat că FCSB nu mai transferă pe nimeni.
FCSB nu mai face niciun transfer
”Nu este nimic adevărat cu atacantul din Albania. Pe Blesa de la Prishtina l-am văzut eu o dată, dar această pistă e închisă momentan, nu se face. Nici cu Ankeye nu este nimic.
Din punctul meu de vedere nu cred că mai vine cineva la FCSB, doar dacă nu apare ceva neprevăzut, patronul știe cel mai bine.
A semnat Antwi, este un jucător interesant, l-am văzut de 3-4 ori, are calități foarte bune, tehnică și viteză remarcabile, va face față la FCSB”, a declarat Florin Vulturar, citat de iamsport.
FCSB a făcut trei transferuri
FCSB a transferat trei jucători în această iarnă, pe fundașul dreapta Nana Antwi, cumpărat de la Urartu cu 50.000 de euro, pe mijlocașul central Baba Alhassan, adus de la Hermannstadt pe 600.000 de euro, și pe atacantul lateral Luis Phelipe, achiziționat de la Poli Iași cu 200.000 de euro.
Etichete: florin vulturar , jalen blesa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții