Adrian Stoian în tricoul celor de la FCSB

Video "De mult nu am mai văzut așa ceva". Becali își poate freca mâinile, după ultimul transfer făcut de FCSB

17.01.2019, 08:57
  • Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1

  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1

Adrian Stoian este cel mai important transfer al iernii în Liga 1, iar Mihai Stoichiță a remarcat o mulțime de calități la mijlocașul aduc de la Crotone. Chiar dacă va juca pentru prima oară în carieră în Liga 1, după ce a jucat 10 ani în Italia, fotbalistul de 27 de ani este convins că transferul reprezintă un pas înainte.

"Excelent jucător. Eu l-am văzut de două ori jucând, la echipa națională. Chiar comentam cu colegii mei de acolo, de la FRF, că eu de mult nu am văzut așa inteligență în joc cum am văzut la băiatul ăsta. În poziția în care a fost pus să joace la meciuriule cu Chile și Finlanda, toate mingile care au ajuns la el n-au fost mingi de întreținere a jocului, ci au fost mingi de periculoase pentru poarta adversă.

Verticalizează foarte bine, caută tot timpul soluția care poate să pună presiune pe echipa adversă, are o agresivitate a jocului, din punct de vedere a organizării atacului, extraordinară. Eu cred că Steaua a făcut două alegeri foarte bune, doi mijlocași foarte buni. Și Florentin Matei și Stoian sunt de profiluri nu foarte diferite. Amândoi sunt tehnici, amândoi sunt bazași pe jocul de atac. De fapt, ei și-au cumpărat, la ora actuală, opțiunea de a folosi două sisteme clare, să jogleze și să joace 4-3-3 sau 4-2-3-1. Mulți sunt care contestă că ar putea juca unul dintre cei doi, în 4-2-3-1, rolul unui mijlocaș central. Eu îi contrazic.

Îl aveam astăzi în faț pe Lucian Sânmărtean în birou și mi-am adus aminte că Lucică, un jucător preponderent de atac, a avut o perioadă extraordinară în care juca în cuplu cu Pintilii. Și Stoian este foarte bun pasator. Eu l-am văzut în 4-2-3-1, cum a jucat naționala și m-a impresionat ce a făcut băiatul ăsta. Adică are o inteligență de joc, vine dintr-un campionat care l-a educat pentru a respecta, a fi extrem de riguros. Eu zic că Steaua a făcut niște achiziții extraordinare. Și nu cred că mă hazardez când spun treaba asta", a spus Mihai Stoichiță la Digi Sport Special.

Adrian Stoian este format de Școala de Fotbal Gică Popescu și evoluează ca mijlocaș ofensiv de bandă stângă, însă poate fi folosit şi în spatele vârfului sau ca mijlocaş box to box. El a jucat în carieră la AS Roma, Pescara, Bari, Chievo Verona, Genoa, Bari și Crotone.

Adrian Stoian: ”Vreau să iau titlul cu FCSB. CFR și CSU Craiova sunt candidate și ele!”

Adrian Stoian a vorbit despre negocierile cu Gigi Becali, dar și despre lupta pentru titlu, una în care a inclus și echipa Craiovei, pe care a numit-o CSU. ”Vreau să iau titlul, ăsta e gândul meu, ăsta e obiectivul Stelei. CFR e prima contracandidată, trebuie să reușim cât mai repede să-i ajungem. După, vine CSU Craiova”, a spus Stoian.

Transferul la FCSB este văzut şi ca o şansă în plus ca Stoian să ajungă la echipa naţională. Mijlocaşul crede, însă, că importante sunt prestaţiile sale, indiferent de postul pe care joacă, nu echipa al cărei tricou îl îmbracă.

Adrian Stoian este cel de-al doilea transfer al celor de la FCSB în această iarnă, după Florentin Matei.

  • 27 de ani are Stoian
  • 1,8 milioane de euro e cota de piață a lui Stoian
  • 19 meciuri are Stoian pentru Crotone în acest sezon și a reușit două goluri

Etichete: adrian stoian , mihai stoichita , transferuri fcsb


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev, satisfăcut de anunțul privind lansarea primului atac rusesc cu rachetă balistică în Ucraina, a postat pe rețeaua X (fostă Twitter) un mesaj adresat comunității internaționale. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Lovitura anului: au început negocierile pentru transferul lui Cristiano Ronaldo în Europa!

Gata! România nu poate întâlni Kosovo în preliminariile CM 2026

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

A fost ultima șansă la FCSB?! Scos iar la pauză, pare ieșit definitiv de pe lista de favoriți a lui Becali

Exclusiv Specialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani - FCSB!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Oficial Claudiu Niculescu, OUT de la clubul la care a scris istorie, după doar 5 luni

Ce notă a primit Florinel Coman, la următorul meci după ce a marcat pentru România! Urmează duelul cu Ronaldo

Eugen Neagoe, ”fără milă” față de un jucător după eșecul cu Sepsi: ”Trebuia să-l schimb din minutul 15”

Oficial Universitatea Craiova a plătit 500.000 €! ”`Leu` pentru următorii trei ani”

Citeşte şi

Exclusiv Iordănescu a spus cum a fost ”forțat” Lucescu să aducă la lot 5 jucători de la FCSB

Reveniri spectaculoase la FCSB pentru ”restanța” cu Botoșani. Cum ar putea arăta primul 11

PEROZA rupt tăcerea după zeci de ani. Cher a dezvăluit numele bărbatului care a părăsit-o: „Am fost îndrăgostită nebunește de el!”

FILM NOWJohnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură

Pus la zid de Gigi Becali, William Baeten este gata să plece la o rivală a celor de la FCSB citeşte ştirea pe Prosport.ro

„Se ruga să nu câștige”. Gigi Becali l-a ironizat pe patronul de la FC Botoșani, după ce acesta a plătit 150.000 de euro pentru victoria cu FCSB citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Anca Țurcașiu, mai fericită ca niciodată la peste patru ani de la divorț. Artista, surprinsă în ipostaze tandre alături de noul iubit

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Anca Țurcașiu, mai fericită ca niciodată la peste patru ani de la divorț. Artista, surprinsă în ipostaze tandre alături de noul iubit

Digi World

Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"

Digi Animal World

Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii pentru acest sezon