Video De la erorile lui Vlad, la schimbările lui Miriuţă. 5 lucruri care au decis rezultatul în derby
19.02.2018, 00:25SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
VIDEO DINAMO - FCSB 2-2. Dinamo a condus cu 2-0, dar a luat două goluri în ultimele 10 minute şi a obţinut doar o remiză în derby-ul cu FCSB. Dennis Man şi Filipe Teixeira au transformat o victorie aproape certă a "câinilor" într-un egal care le lasă un gust amar lui Vasile Miriuţă şi elevilor săi. Însă tehnicianul alb-roşiilor are partea sa de vină pentru faptul că formaţia din Ştefan cel Mare a ratat un succes care îi asigura în mare măsură accesul în play-off.
Însă nu doar deciziile lui Miriuţă au contribuit la acest 2-2 spectaculos şi care transformă ultima etapă a sezonului regulat într-una de mare interes în ceea ce priveşte lupta pentru primele şase locuri. Mai jos, Digi Sport vă propune o analiză a lucrurilor care au dus la stabilirea rezultatului final.
Prestaţia slabă a lui Andrei Vlad - Tânărul portar care trebuie să-l facă uitat pe Florin Niţă, vândut în această vară la Sparta Praga, a fost protejat până acum de patronul Gigi Becali. Evoluţia pe care a avut-o la mijlocul săptămânii contra lui Lazio, în Europa League, a dat senzaţia că puştiul de 18 ani este soluţia ideală pentru poarta echipei lui Nicolae Dică. Însă în derby a greşit la ambele goluri ale lui Dinamo, flagrant la al doilea, iar Becali s-a dezlănţuit la adresa lui: "Am luat două goluri din greşelile lui Vlad. 'Messi al portarilor' cum ziceam...m-am înşelat şi cu asta-basta. M-am convins, nu trebuie să îmi mai spună nimeni nimic. Probabil o să îl mai lăsăm un meci, să vedem. E prea lejer, neconcentrat, crede că e pe scena de modă". Înaintea returului cu Lazio, Dică are de luat o decizie crucială. Iar finanţatorul a anunţat că va încerca să ia un portar pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri.
Dică a greşit echipa de start, dar şi-a reparat erorile din mers - În dorinţa de a odihni unii dintre titulari, după efortul uriaş depus contra lui Lazio, dar şi cu gândul la partida de joi, de la Roma, antrenorul roş-albaştrilor a decis să nu-i folosească pe Romario Benzar, Dragoş Nedelcu, Junior Morais, Constantin Budescu şi Dennis Man. Doi dintre cei preferaţi în primul 11, Cristi Tănase şi Ovidiu Popescu, au rezistat pe teren doar o repriză, fiind schimbaţi la pauză, în timp de Gabriel Enache a avut din nou o prestaţie dezastruoasă. În plus, a irosit o ocazie uriaşă în startul partidei. Tehnicianul vicecampioanei şi-a reparat, însă, o parte dintre erori în partea a doua. Au intrat Budescu, Man şi Junior Morais, iar primii doi au creat golul de 2-1, care a readus-o pe FCSB în joc. În plus, în ciuda celor 37 de ani, Teixeira a arătat încă o dată că poate face diferenţa şi să fie decisiv.
VIDEO: Golul marcat de Teixeira
Contribuţia mare a jucătorilor transferaţi de Dinamo în această iarnă - După foarte mult timp, se poate spune că în Ştefan cel Mare s-a transferat cu cap. Ivan Pesic a deschis scorul după o fază construită de Gabi Torje şi Dan Nistor. Toţi trei au venit în această perioadă de mercato. În plus, mijlocaşul revenit de la CFR şi Torje au colabobrat şi la reuşita de 2-0. Dacă adăugăm şi jocul solid al lui Salomao, adus la începutul sezonului, avem imaginea unei campanii de achiziţii promiţătoare pentru fani.
VIDEO: Golul marcat de Torje
Cinismul lui Dinamo - Atenţi şi bine puşi pe teren de Vasile Miriuţă, alb-roşiii au dat dovadă şi de un cinism demn de echipele din Italia. "Câinii" au profitat de fiecare şansă de care au beneficiat şi de fiecare eroare a rivalilor pentru a lua un avantaj ce părea decisiv. Două ocazii clare, două goluri pentru dinamovişti. Probabil ar fi fost suficient pentru victorie, fără mutările pripite ale antrenorului.
Schimbările lui Miriuţă - Cu un avantaj de două goluri pe tabelă după aproape 70 de minute, antrenorul lui Dinamo a decis să renunţe la cei doi marcatori, Pesic şi Torje. Au fost înlocuiţi cu Antun Palic şi Sergiu Hanca. Niciunul nu a adus vreun plus. Mai mult decât atât, ultimul chiar l-a scăpat uşor din marcaj pe Teixeira, la golul de 2-2. Însă modificarea care a dat naştere la multe discuţii a fost cea cu Daniel Popa în locul lui Dan Nistor, un mijlocaş care poate să închidă foarte bine jocul. "Am vrut să îl schimb pe Nemec, dar Nistor mi-a spus că nu mai poate. Are o problemă. Asta a fost o mare problemă în jocul nostru. Îmi pare rău şi de Pesic, că nu e la 100% fizic. Dacă nu avea probleme, rămânea până la final pe teren", şi-a explicat Miriuţă alegerile, la final.
Etichete: steaua , liga 1 , dinamo , nicolae dica , gabi torje , filipe teixeira , video dinamo , vasile miriuta , derby dinamo steaua , fcsb , video fcsb , video dinamo - fcsb , andrei vlad , derby dinamo fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții