Video Exclusiv De ce are CFR Cluj probleme financiare, deși ia titlu după titlu. Comparația cu PSG: "Vrei un miliard? Mâine vine"
articol scris de Digi Sport28.04.2023, 19:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CFR Cluj are 8 titluri în palmares, dintre care 5 sunt consecutive. Însă chiar și în acest caz, ardelenii au probleme financiare în continuare.
Ionuț Chirilă: "De cinci ani, campioana României nu vinde un jucător"
Din această cauză, calificarea în grupele Champions League sau Europa League reprezintă un obiectiv an de an, pentru că suma primită ar acoperi mare parte din datorii.
Între timp, antrenorul Ionuț Chirilă a dat verdictul și a spus care este cauza problemelor financiare ale campioanei.
"Este în deficit major, ești de acord? Pentru că, de cinci ani, campioana României nu vinde un jucător. Și dacă nici CFR nu are imagine internațională, care a jucat în cupele europene, a jucat cu Sevilla?!... Nu vinde un jucător.
Atunci banii se duc într-un sac fără fund. E vorba de management. Cluburile din România pot trăi din drepturile TV și din vânzarea a unul-doi jucători", a spus Chirilă, la Liga Digisport.
Ionuț Chirilă: "PSG e singura echipă din lume care este proprietatea unei țări. Vrei un miliard? Mâine vine un miliard"
Antrenorul Ionuț Chirilă a vorbit despre patronul lui CFR Cluj, Nelu Varga și a comparat situația de la CFR cu cea de la PSG, evident, la o scară mai largă.
"Eu nu l-am auzit văitându-se (n.r.: pe Nelu Varga), dar eu îmi dau seama că, dacă nu este un echilibru, noi nu putem să vindem. Doar dacă ești PSG. PSG este singura echipă din lume care este proprietatea unei țări, da?
Emirul Qatarului a făcut fundația prin care dă bani. Vrei un miliard la PSG? Mâine vine un miliard. Vrei două? Vin două miliarde. Dar de ce? Champions League nu-l câștigă miliardele, ci îl câștigă tot Bayern, tot Madridul, sau tot Barcelona.
Iar vorbim de forță colectivă, pentru că PSG face un management prost aduce jucători de marketing ca să vândă 100 de milioane de tricouri cu Messi, sau Mbappe, dar nu face selecția în baza unei filosofii de joc câștigătoare.
Și atunci, este un conglomerat de valori individuale, care se lovește de forța și de instoria și de puterea marilor echipe din Europa. O să mai bage două miliarde, nu câștigă Champions League.
La o scară mai mică, se întâmplă și la noi, că e deficit. Acolo nu e deficit, că mai vine un miliard și nu-ți dai seama dacă e deficit acolo, ei fac mărire de capital cât vor. Nu poți să-l obligi pe Nelu Varga să țină pasul. (...)
Când aduci 10 jucători, cu salarii mari, taxe, case, etc, dacă la 7 nu ai făcut profit și ai pierdut la 3, ca să stai bine în piață, iar procesul este invers, ai pierdut la 7 și ai făcut l3 profit, ceea ce cred că acesta e procentul adevărat la CFR, te duci în cap, faliment direct", a explicat Chirilă.
Suma încasată de CFR, după parcursul din Conference League
CFR Cluj a fost eliminată de Lazio, în play-off-ul Conference League.
CFR Cluj a ajuns în grupele Conference League, iar pentru asta a fost răsplătită cu 2.94 milioane de euro. Ulterior, elevii lui Dan Petrescu au obținut 10 puncte și au încheiat pe locul 2 în ierarhie, iar UEFA le-a mai plătit ardelenilor alte 1.66 milioane de euro.
- 500.000 de euro primește o echipă din Conference League în cazul unei victorii în faza grupelor, în timp ce egalul este răsplătit cu 166.000 de euro
Alți 600.000 de euro a mai primit CFR datorită calificării în primăvara europeană, de pe poziția a doua. În cazul în care ar fi trecut de Lazio, ardelenii încasau din partea forului european încă 600.000 de euro.
- În total, CFR Cluj a încasat 5.2 milioane de euro în urma participării în cupele europene în acest sezon
Etichete: psg , ionut chirila , nelu varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții