De asta ezită să revină la FCSB? Vlad Chiricheș încasează un salariu uriaș în Italia
articol scris de Digi Sport25.06.2023, 22:20
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Vlad Chiricheș (33 de ani) este una dintre țintele lui Gigi Becali (65 de ani) din această vară, însă patronului de la FCSB nu îi este deloc ușor să perfecteze mutarea.
Vlad Chiricheș are un salariu uriaș la Cremonese
Ajuns în vara anului trecut de la Sassuolo la Cremonese, Vlad Chiricheș are un viitor incert în momentul de față, după retrogradarea echipei sale în Serie B. De această situație vrea să profite FCSB, însă Gigi Becali continuă să fie ținut pe "hold" de către internaționalul român.
Becali i-a făcut o ofertă lui Chiricheș, însă fundașul a cerut timp de gândire, cel mai probabil pentru a vedea ce oferte mai primește în această vară din străinătate. Un aspect care ar putea sta în calea revenirii fotbalistului la FCSB este reprezentat de salariul acestuia, care încasează un milion de euro în momentul de față.
Suma este una cu mult peste ceea ce vrea să ofere Gigi Becali la FCSB. Concret, cel mai mare salariu al roș-albaștrilor îi aparține lui Florinel Coman (30.000 de euro lunar), în timp ce Vlad Chiricheș este remunerat cu aproximativ 84.000 de euro lunar la Cremonese.
Gigi Becali vrea să îl aducă gratis pe Vlad Chiricheș, italienii nu sunt de acord
În căutarea unui fundaș central de valoare, Gigi Becali s-a reorientat spre Vlad Chiricheș, fotbalist pe care îl vindea la jumătatea anului 2013 la Tottenham, pentru 9.5 milioane de euro. În ciuda interesului arătat de FCSB, jurnaliștii italieni anunță că internaționalul român are șanse minime să revină la formația roș-albastră, în această vară.
Concret, Gigi Becali a sperat că îl va lua gratis pe Vlad Chiricheș, după retrogradarea lui Cremonese în Serie B, însă acest lucru nu se poate întâmpla, deoarece clubul italian solicită o sumă de bani. Afaceristul din Pipera nu a primit bine această informație, iar italienii anunță că FCSB s-ar fi retras din cursa pentru transferul internaționalului.
- 950.000 de euro este cota de piață a lui Vlad Chiricheș, potrivit Transfermarkt.com
Etichete: vlad chiriches , gigi becali , superliga , fcsb , cremonese
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții