David Caiado, prima reacție după ”excursia” de o săptămână la FCSB. De ce a revenit la Hermannstadt
articol scris de Digi Sport04.10.2020, 20:37
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
David Caiado a fost titular pentru Hermannstadt la Mediaș, meci încheiat 1-1 cu Gaz Metan, la 10 zile distanță de momentul în care îmbrăca tricoul FCSB-ului cu Slovan Liberec.
Mijlocașul portughez a transmis că nu atmosfera din lotul ”roș-albastru”, despre care s-a vehiculat că ar fi tensionată, a fost elementul care l-a convins să revină la Hermannstadt, ci proiectul și unitatea grupului de la Sibiu.
David Caiado, revenit la Hermannstadt după aventura de o săptămână de la FCSB
”Mi-am căutat fericirea, sunt fericit aici, suntem ca o familie. M-au primit foarte bine și la FCSB, m-au primit bine cei de acolo, dar am decis să mă întorc, pentru a realiza lucruri importante aici.
Nu cred că au fost supărați că am plecat la FCSB, am vorbit cu ei, am decis să merg să ajut FCSB și fotbalul românesc în cupele europene. Apoi, am vorbit, am ajuns la un acord și am revenit la familia mea”, a declarat David Caiado, după meciul cu Gaz Metan.
Fotbalistul portughez a fost integralist în partida FCSB-ului cu Slovan Liberec, pierdută 0-2 în turul trei preliminar al Europa League, în timp ce pentru meciul de la Iași, de runda trecută, când încă mai era fotbalistul ”roș-albaștrilor”, nu a fost inclus în lot.
Despre partida de la Mediaș, David Caiado a declarat că se aștepta ca Hermannstadt să obțină victoria, dar valoarea oponentului și-a spus cuvântul: ”Am avut în mintea doar victoria, dar, din păcate, am luat doar un punct. Am fost supărați după meci, am jucat împotriva unei echipe de valoare, cu jucători buni”.
VIDEO cu rezumatul meciului Gaz Metan Mediaș - Hermannstadt 1-1:
Etichete: david caiado , gaz metan medias hermannstadt , transferuri fcsb hermannstadt , david caiado fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții