Dănuţ Lupu a jucat 6 ani la Dinamo / Foto: Sport Pictures

Dănuţ Lupu continuă criticile la adresa lui Prunea: "Şi noi aduceam jucători, dar ăia jucau fotbal. Ăştia fac doar figuraţie"

18.08.2019, 16:59
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Dănuţ Lupu (52 de ani), unul dintre cei mai mari jucători din istoria lui Dinamo, a vorbit despre problemele clublui, care se află pe ultimul loc în Liga 1. Acesta a criticat şi fanii dinamovişti, care au atacat autocarul echipei cu pietre, după înfrângerea cu Chindia Târgovişte.

„Nu sunt de acord cu ce au făcut suporterii. Dar să ne gândim cum s-a ajuns aici. Totul se întâmplă pentru că li s-a permis să facă asta. Înainte nu făceau asta. Prin 1997 au început să facă așa. Li s-au dat bani să-i înjure pe unii și să-i aplaude pe alții. Să ne uităm cine sunt liderii de galerie și ce erau înainte să ajungă. Nu aveau nici pantofi în picioare înainte.

Unde e galeria lui Dinamo care făcea coregrafii spectaculoase când juca cu Steaua? De unde aveau bani pentru coregrafii? Alea costă foarte mulți bani”, a spus Lupu pentru ProX.

Legendarul mijlocaş l-a criticat şi pe managerul general al echipei, Florin Prunea. 

„Prunea a venit când a venit și a spus că el își asumă transferuile. Scuze, Florin, dar nu poate să te bată Chindia! Și te-a și dominat. E rușinos! Lui Dinamo nu-i trebuia un antrenor, ci un pedagog. Jucătorii sunt demoralizați. Ce să vorbească Duşan cu jucătorii? Ce poate vorbi în engleză? Câți știu engleză? Sebastian Moga a vorbit și până acum. Ce să le zică?

Când era Andone, eram 5 oameni la scouting. Făceam referat pentru fiecare jucător. Vreau să văd și eu cine a făcut referate pentru jucătorii aduși? Cine e responsabil pentru ei? Și noi aduceam jucători liberi, dar ăia jucau fotbal. Ăștia fac doar figurație”, a încheiat fostul mijlocaş.

După şase etape, Dinamo se află pe ultimul loc în Liga 1. Echipa preluată recent de Duşan Uhrin Jr. are doar o victorie în campionat, 4-2 cu Academica Clinceni.

Zeci de ultrași cu cagule au oprit autocarul lui Dinamo și i-au spart geamurile cu pietre

După Chindia Târgoviște - Dinamo 3-2, echipa "câinilor roșii" a plecat cu autocarul înapoi spre București. În apropiere de capitală, la Balotești, în jur de 40-50 de suporteri dinamoviști, cu cagule și măști, au luat în primire automobilul și i-au spart geamurile cu pietre.

Jucătorii și staff-ul au scăpat de furia fanilor după ce s-au refugiat în baza de la Săftica. Odată ajunși acolo, cei de la Dinamo au solicitat intervenția Jandarmeriei, însă suporterii nu se mai aflau acolo când au ajuns forțele de ordine.

Nimeni din echipa din Ștefan cel Mare nu a fost rănit, dar jucătorii au fost speriați. Unii dintre ei au rămas să doarmă în cantonament, în timp ce alții au preferat să plece acasă, cu mașinile personale.

Etichete: dinamo , prunea , danut lupu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Video De aproape două luni, Cristi Săpunaru intră pe teren doar după meciuri! Gestul căpitanului Rapidului în fața camerelor TV

Marius Șumudică a făcut anunțul după Dinamo - Rapid: ”E ținta numărul 1! Luăm și unul-doi jucători de la Genoa”

Dinamo a ajuns pe locul 2 în SuperLigă, iar Zeljko Kopic nu are niciun dubiu

Citeşte şi

Video Conducerea lui Dinamo a vorbit despre suspendarea terenului, după ce suporterii au aruncat petarde în teren

Video&Foto Galeriile au recidivat! Meciul Dinamo - Rapid a început cu o întârziere de 5 minute

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”