Video Dănuţ Lupu a vorbit despre greutatea lui Gnohere: "Eu eram cum mergi acum la târg şi-ţi cumperi un porc ..."
02.09.2019, 11:23SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dănuţ Lupu, unul dintre jucătorii care încântau tribunele atunci când juca pentru Dinamo sau pentru Rapid, a avut şi el probleme cu greutatea. Aşa cum se discută acum despre Gnohere, Eric, Adi Popa şi Pintilii, la vremea respectivă Lupu era în vizorul presei şi al antrenorilor, tocmai pentru că era supraponderal. Harlem Gnohere este însă împăcat cu greutatea pe care o are.
- Harlem Gnohere a marcat golul decisiv al meciului FCSB-Viitorul 2-1
Antrenorul cu care Lupu a evoluat cel mai mult şi cel cu care s-a înţeles cel mai bine este Mircea Lucescu, omul care la Rapid i-a impus lui Dănuţ să evolueze cu maximum 94 de kilograme.
Dănuţ Lupu îl înţelege cel mai bine pe Harlem Gnohere atunci când vine vorba despre greutate
"Aşa plinuţ cum e, e foarte bun în teren. Nu-l ajută, dar să-ţi spun ceva: dacă dă etapă de etapă câte un gol, aia e. Eu? Eram cum mergi acum la târg şi îţi cumperi un porc, aşa eram eu. Etapă de etapă mă urca pe cântar. Păi aveam stipulat în contract, nu aveam voie să depăşesc 94 de kg. La fiecare kilogram în plus, îmi lua câte 1.000 de dolari. Păi numai cu 93 jucam", a povestit Dănuţ Lupu, în direct la Digi Sport Matinal, stârnind hazul celor din platou.
"Zici că e un jucător de-al nostru, de la old-boys, aşa se mişcă Gnohere", a spus şi Valeriu Răchită la "Matinal".
Bogdan Argeş Vintilă îl susţine pe Harlem Gnohere
"Eu mă bucur că el dă goluri și cu kilogramele în plus. Vă dați seama cum o să joace atunci când o să aibă greutatea normală", a explicat Vintilă după meciul câştigat pe stadionul din Piteşti.
La finalul meciului, Gnohere a fost întrebat şi de problema care vizează mai mulţi jucători de la FCSB, aceea a kilogramelor în plus. Francezul a recunoscut că nu are greutatea ideală, dar este sigur că va înscrie multe goluri în acest sezon, în ciuda acestui fapt.
Ce a spus Harlem Gnohere despre faptul că e gras
"I-am spus (n.r. antrenorului Bogdan Vintilă) că dacă voi intra, voi marca, știam că voi înscrie", şi-a început discursul Gnohere la finalul partidei FCSB-Viitorul 2-1.
"Mă deranjează. E că și cum nu aș fi făcut nimic. Eu știu care este valoarea mea. Am lipsit trei luni, e dificil să rămân la aceleaşi kilograme. Știu că am greutate în plus. Îmi spun că sunt gras, dar nu e nicio problemă. Vom vedea cu câte goluri voi termina", a mai afirmat francezul.
Video FCSB-Viitorul 2-1
Etichete: danut lupu , harlem gnohere , jucator gras
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții