Oficial Daniel Paraschiv a semnat! ”Cel mai bun atacant român”, contract pe trei ani în Spania
articol scris de Digi Sport13.07.2024, 13:38
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Hermannstadt a anunțat transferul lui Daniel Paraschiv (25 de ani) la Real Oviedo.
În ciuda faptului că în ultimele zile s-a zvonit că Paraschiv se află în negocieri avansate cu o echipă din Polonia, atacantul român a ajuns, în cele din urmă, în liga a doua din Spania.
Daniel Paraschiv a semnat cu Real Oviedo
Este important de precizat că la partida dintre Hermannstadt și Universitatea Craiova de vineri seară, 12 iulie, Paraschiv nu s-a aflat nici măcar pe banca de rezerve a formației din Sibiu.
La o zi distanță, Hermannstadt și Real Oviedo au făcut anunțul privind transferul lui Daniel Paraschiv. Atacantul român a semnat un contract valabil până în iunie 2027 cu formația din Spania.
”Bine ai venit, Daniel Paraschiv!
Real Oviedo a ajuns la un acord cu fotbalistul Daniel Paraschiv pentru a deveni noul jucător al echipei până în iunie 2027.
Paraschiv, în vârstă de 25 de ani, s-a născut pe 24 aprilie 1999 în Brașov (România). Atacantul vine de la FC Hermannstadt, echipă pentru care a jucat în ultimele două sezoane.
La actualul său club a jucat 95 de meciuri, a marcat 31 de goluri și a oferit 7 pase decisive.”, a transmis Real Oviedo pe rețelele sociale.
- Un milion de euro este cota de piață a atacantului român, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
- Daniel Paraschiv mai avea contract până în vara lui 2025 cu Hermannstadt.
Real Oviedo a terminat pe locul șase sezonul precedent din liga a doua spaniolă, dar a avut șanse mari să promoveze în La Liga. Espanyol a învins-o în finala barajului pentru promovarea în La Liga cu scorul de 2-0.
Ce spunea Dan Petrescu despre Daniel Paraschiv
În decembrie 2022, Dan Petrescu îl elogia pe Daniel Paraschiv și îl numea ”cel mai bun atacant român”.
”Nu l-am avut eu. Eu regret (n.r.- că a plecat), 100%. Trebuia să-l antrenez. Băiatul ăsta nu scăpa din mâna mea. Dacă-l vedeam, credeți-mă că nu scăpa din mâna mea. Și regret 100%.
În momentul de față e cel mai bun atacant român, 100%. Le-am spus-o și jucătorilor înainte de meci, dar nu am vrut să vă spun vouă înainte.
Paraschiv e cel mai bun atacant român al țării în acest moment”, a spus Dan Petrescu, la flash interviul de după meci.
Etichete: real oviedo , hermannstadt , daniel paraschiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții