Exclusiv Daniel Pancu a spus lucrurilor pe nume, după ce a văzut situația în care a ajuns Rapid: ”Sunt foarte trist”
articol scris de Digi Sport03.05.2024, 19:27
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Daniel Pancu (46 de ani), selecționerul României U21 și un nume care se identifică alături de Rapid, a vorbit despre situația clubului din Giulești.
În prezent, Rapid se află pe locul cinci în play-off-ul SuperLigii, cu 29 de puncte, iar de echipă se ocupă Bogdan Lobonț (46 de ani), după plecarea lui Cristiano Bergodi (59 de ani).
Daniel Pancu, discurs apăsător despre situația de la Rapid: ”Mă întristează situația clubului”
Daniel Pancu este convins de unde a pornit declinul Rapidului în play-off. Acesta este de părere că cel mai indicat să se ocupe de echipă până la finalul sezonului ar fi fost Adrian Iencsi, cel care i-a fost secund lui Cristiano Begodi, nu Bogdan Lobonț, care înainte era antrenorul cu portarii de la gruparea giuleșteană.
”Faptele vorbesc. Cunosc Rapidul din 1996. Asta e cea mai neagră serie. Cu siguranță e o problemă de atmosferă interioară. Lucrurile s-au degradat.
Chiar dacă suporterii au luat decizia să nu încurajeze echipa, Rapid trebuia să câștige meciul cu Farul. De acolo a început totul. Gică a revenit la vechiul Farul.
Conduci 1-0 la Craiova, ei rămân în 10 oameni, nu mai e problemă de antrenor. Sunt convins că a contat starea de spirit.
Nu e întâmplător. Te consumă enorm un meci cu FCSB. Spuneam că dacă jucam mereu cu Steaua, eram jucător de Real Madrid. Așa s-a mai pierdut un an.
Eram în studio când l-au numit pe Lobonț. Am spus că nu se schimbă nimic. Poate va fi un mare antrenor.
Eu ca jucător îl văd că se joacă cu mingea în mână și apoi vine să îmi spună cum se joacă cu piciorul, chestiuni tactice. Jucătorul e derutat.
În cantonament, Bergodi era cu Iencsi, iar Lobonț era cu treaba lui. Cred că mai indicat ar fi fost Iencsi (n.r. să se ocupe de echipă în continuare)”, a spus Daniel Pancu, la Digi Sport Special.
”(n.r. Referitor la camunicatul lui Dan Șucu) Trebuie să ne explice și nouă ce înseamnă interesul Rapidului. Eu sunt foarte trist. Și la meciul cu Craiova am fost trist. Mă întristează situația clubului, mai mult la conducere decât la echipă. Nu cunosc detalii, ce înseamnă rapidismul la el acasă”, a precizat Daniel Pancu.
De asemenea, Daniel Pancu a spus cum ar trebui să stea lucrurile la Rapid și a dat ca exemplu perioada în care el a fost antrenor în Giulești.
”Vrei nu vrei, te prinde microbul. Te uiți la oamnii care au succes. Fără disciplină nu se poate face nimic. Începând cu șuturile în sticle de la Craiova. E vorba de respect.
La mine nu s-ar fi întâmplat lucrurile astea. Sunt lucruri pe care nu le suport. Eu am stat un an jumate, sunt cel mai longeviv. Eu am impus reguli stricte. Era o echipă care avea o identitate. Aici sunt multe lucruri cu care nu sunt de acord”, a mai spus Daniel Pancu.
Comunicatul lui Dan Șucu despre situația de la Rapid
"Stimați Rapidiști,
Faptul că nu am reușit să atingem niciunul dintre obiectivele propuse pentru acest sezon este dezamăgitor pentru noi toți - pentru dumneavoastră, suporterii, pentru angajații clubului, cât și pentru cei doi acționari, în egală măsură.
Rezultatele proaste din acest an, în condițiile în care investițiile au crescut substanțial, necesită o regândire completă a modului în care evaluăm performanța tuturor colegilor din departamentul sportiv: jucători, antrenori, staff tehnic, manageri.
Să fiu clar, în orice firmă (un club sportiv este și el o firmă), evaluarea permanentă, obiectivă și riguroasă a tuturor angajaților stă la baza performanței, a eficienței firmei respective. Această evaluare este făcută întotdeauna de manageri pentru angajați și de proprietari pentru manageri.
Pentru mine, este evident că la noi evaluările au fost făcute sub standardele cu care sunt eu obișnuit, iar managerii nu au apărat interesele clubului într-un mod ferm și exigent. La Rapid, nu dorim să ne spălăm rufele în public. Lăsăm alte echipe să facă acest lucru, dar vom interveni imediat pentru a aduce rigurozitatea și performanța în club.
În ultimii doi ani, m-am ocupat direct de zona economică a Rapidului, unde am reușit să creștem repede și sănătos, managerii și-au asumat responsabilitățile, iar gestiunile sunt ținute curat, ireproșabil. Acum, însă, rezultatele proaste ale echipei, din ultima vreme, m-au forțat să aloc atenție și în zona sportivă.
Pentru ultimele trei etape, Bogdan Lobonț nu poate să facă minuni, dar sunt convins că toți jucătorii știu că atitudinea lor din aceste trei meciuri va fi definitorie în ceea ce privește continuarea activității lor la noi în club, indiferent de contractul pe care îl au semnat în acest moment. Avem jucători tineri, cu potențial, care își așteaptă șansa de a arăta că pot juca la Rapid.
În definitiv, oamenii adoră totdeauna soarele care răsare, nu pe cel care apune. Ceea ce mă interesează, în egală măsură, este ca în următoarele trei săptămâni să decidem noua organigramă și să promovăm manageri responsabili, care vor putea pregăti cum se cuvine sezonul următor.
Am mai spus-o și o repet: manageri băieți buni nu există! Exista doar manageri corecți, care mulțumesc celor care merită să primească mulțumiri și care îi sancționează pe cei care merită sancționați, și fac acest lucru constant și echilibrat.
Am apreciat Rapidismul ca un mare beneficiu pentru club. L-am asimilat cu pasiunea, cu dedicația, cu dorința de a lupta până la ultimul stop de energie pentru victorie sau pentru îndeplinirea obiectivelor. De aceea, mă deranjează foarte mult să găsesc colegi care invocă Rapidismul pentru a-și crea avantaje personale, pentru a nu respecta disciplina, regulamentele de ordine interioară sau pentru a se strădui mai puțin decât semenii lor.
Da, este adevărat, toate campioanele din ultimii 6-7 ani sunt cluburi autoritare, care pun accent pe disciplină, în care deciziile se execută și nu se comentează. Dacă ne dorim să-i învingem, trebuie, la rândul nostru, să fim disciplinați și hotărâți!", se arată în mesajul transmis de Dan Șucu, pe pagina oficială de Facebook a Rapidului.
Clasamentul play-off-ului SuperLigii
Etichete: daniel pancu rapid , daniel pancu , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții