Exclusiv Daniel Niculae știe ce i-a lipsit Rapidului pentru a câștiga, în primele două etape din SuperLigă
articol scris de Digi Sport26.07.2024, 08:02
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rapid a început noul sezon al SuperLigii cu două remize: 1-1 cu UTA și 2-2 cu CFR Cluj.
În ciuda celor două egaluri înregistrare la start de stagiune, rapidiștii concep să termine în primele trei echipe din SuperLigă, la finalul campionatului.
Daniel Niculae, despre startul Rapidului în SuperLigă: ”Lipsește un lider în teren”
Prezent în studio-ul Digi Sport, Daniel Niculae (41 de ani) a analizat parcursul giuleștenilor în noua stagiune a campionatului. Fostul președinte de la Rapid crede că ”Alb-vișinii” au neapărată nevoie de un lider autentic în teren.
”La Rapid lipsește un lider în teren. Săpunaru nu a jucat, Drăghia nu a jucat. Chris (n.r. Christopher Braun) e un jucător cu experiență, dar Rapid are nevoie de jucători în teren cu ADN de rapidist.
La Rapid, în trecut, nu existau să nu fie pe teren vreo 4-5 fotbaliști cu pedigree de rapidist.
Uita-ți-vă la Dinamo. Acolo de exemplu nu mai sunt jucători cu pedigree. Nu mai sunt fotbaliști care să fie la echipă de la juniori sau să fie din tribună sau peluză. Da, bine, jucătorii știu ce înseamnă culorile clubului, dar nu mai sunt fotbaliști cu ADN.
Îmi pare rău că sezonul trecut Rapid nu a reușit să ajungă în finala Cupei României”, a declarat Daniel Niculae, în cadrul emisiunii ”Liga Digi Sport”.
Benjamin Siegrist a semnat cu Rapid
Portarul, care a evoluat în ultimele două sezoane la Celtic, a venit la cererea lui Neil Lennon și se va lupta pentru locul de titular cu Marian Aioani. Benjamin Siegrist a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu Rapid, dar și cu opțiunea de prelungire pentru încă un sezon.
Goalkeeper-ul în vârstă de 32 de ani a fost prezentat oficial în cursul zilei de miercuri, 24 iulie, și a oferit și prima declarație.
”Sunt foarte fericit și mândru să fiu aici. E un nou capitol important în cariera mea, la un club foarte mare de fotbal. Îmi plac provocările. Cred că se practică un fotbal bun aici, într-o ligă competitivă și sunt pregătit să dau tot ce am mai bun pentru Rapid.
Suporterii sunt extraordinari și sper să trăim multe momente frumoase împreună! Abia aștept să lucrez cu Neil Lennon. Am evoluat doar împotriva lui, dar este un antrenor foarte mare, un nume uriaș în istoria lui Celtic”, a spus Benjamin Siegrist.
- 500 de mii de euro este cota de piață a lui Benjamin Siegrist, potrivit transfermarkt.com.
Etichete: daniel niculae , cristian săpunaru , virgil draghia , christopher braun , lider rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții