Daniel Bîrligea i-a comparat pe Gigi Becali și Ioan Varga
articol scris de Digi Sport19.10.2024, 22:46
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Daniel Bîrligea (24 de ani) a făcut pasul la FCSB, după transferul de la CFR Cluj, în perioada de mercato a verii.
Daniel Bîrligea, despre relația cu patronii de la CFR Cluj și FCSB: ”Cu domnul Varga am vorbit doar în prezența altor oameni. La domnul Gigi Becali mi-a plăcut cum m-a abordat”
Daniel Bîrligea s-a integrat în agrenajul ”roș-albaștrilor”, după ce a fost transferat din Gruia. După un început mai ezitant, atacantul a fost decisiv la partidele jucate de FCSB în cupele europene.
Pe vremea când evolua la CFR Cluj, Bîrligea a subliniat că nu a conversat niciodată la telefon cu Ioan Varga, în schimb a precizat că relația cu patronul de la FCSB este mai apropiată, pe care l-a descris drept ”deschis” și că e ”mereu optimist”.
”Nu mă pun eu să fac comparații între domni. Cu domnul Varga am vorbit doar în prezența altor oameni, când mai venea pe la noi. Nu m-a sunat niciodată direct până acum, când au fost ofertele din Rusia și de la FCSB.
La domnul Gigi Becali mi-a plăcut cum m-a abordat. Mi-a plăcut că m-a sunat și cum s-a comportat față de mine.
Îmi place că e deschis și că e mereu optimist. Încă nu îl cunosc foarte bine, dar o să am ocazia să o fac în viitor”, a declarat Daniel Bîrligea, potrivit Fanatik.
- Două milioane de euro este cota de piață a lui Daniel Bîrligea, potrivit Transfermarkt.
- În 16 partide jucate în acest sezon, Daniel Bîrligea a înscris 7 goluri și a oferit 3 pase de gol.
Daniel Bîrligea a refuzat un salariu dublu din Rusia pentru a semna cu FCSB
La aproape două luni de la transferul la FCSB, Bîrligea a vorbit pe larg despre culisele mutării la ”roș-albaștri”.
”Eram la Brăila, am fost foarte fericit. Am auzit că se bat pe mine FCSB și Rapid. Mi-am sunat managerul să-l întreb care este situația, dar nici el nu știa nimic! Făcuseră doar patronii înțelegerea între ei, domnul Becali cu domnul Varga.
Până la apelul domnului Gigi, eu nu știam nimic. Nici măcar din partea CFR-ului, dacă mă vânduseră la FCSB sau nu. Pe mine nu mă întrebase nimeni nimic!
Mi-a zis doar să vin a doua zi dimineața să fac vizita medicală! I-am zis 'Ok, o să vorbesc cu managerul meu ca să pună la punct și detaliile contractuale'. Mi-a vorbit de tot, de contract, de condiții.
Era cam aceeași sumă pe care mi-au propus-o toate echipele care m-au dorit vara asta (n.r. 300.000 de euro anual). Doar în Rusia era mai mult decât dublu, undeva la 600.000 - 700.000 de euro pe an. Dar am refuzat din start Rusia”, a povestit Bîrligea, potrivit sursei menționate anterior.
Etichete: gigi becali , ioan varga , daniel birligea , transfer daniel bîrligea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții