Dani Coman, noi discuții cu Ionuț Negoiță privind venirea la Dinamo: "E clubul pe care l-am apreciat"
26.02.2019, 15:39SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Așa cum digisport.ro a anunțat în urmă cu o lună, Dani Coman a fost foarte aproape de a ajunge în conducerea lui Dinamo. Au existat negocieri, lucru recunoscut și de fostul portar, dar acesta a ales să rămână la Astra cel puțin până în vară.
Ionuț Negoiță nu se dă bătut însă și tatonează terenul pentru aducerea lui Dani Coman la gruparea din Ștefan cel Mare, pe postul de director general, loc rămas liber după ce Ionel Dănciulescu a demisionat, în octombrie 2018. Între timp, "Danciu" a revenit la alb-roșii, însă ca manager sportiv.
”Eu n-am avut niciodată nimic cu Dinamo. Și chiar a fost clubul pe care l-am apreciat. Am apreciat suporterii, atmosfera pe care o fac suporterii acestei echipe. În fotbal singurul club la care nu aș putea merge ar fi Steaua. Chiar dacă îi spune acum FCSB, pentru mine tot Steaua rămâne.
Domnul Becali a cumpărat acest club, a investit foarte mulți bani în FCSB, eu îl asociez cu Steaua pentru că fără dumnealui probabil nu mai puteam vorbi de FCSB sau de Steaua în momentul de față. Au făcut performanță atât în România, cât și în străinătate, au adus puncte țării și e de apreciat”, a declarat Dani Coman pentru doardinamo.ro.
În vârstă de 39 de ani, Dani Coman se află în conducerea celor de la Astra din 2015, când și-a încheiat cariera de fotbalist.
În cariera de fotbalist, Dani Coman a evoluat pentru FC Argeș, Rocar, Rapid, FC Brașov, FC Vaslui și Astra Giurgiu.
Etichete: dani coman , ionut negoita , conducere dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții