Dani Coman a refuzat oferta celor de la CFR Cluj. "Dezamăgeam prea mulţi oameni"
articol scris de Digi Sport31.08.2021, 15:40
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Luni seară, mai multe publicaţii online au oferit informaţia că Dani Coman (42 de ani) este noul preşedinte al celor de la CFR Cluj.
Este adevărat că, luni seară, actualul conducător de la Hermannstadt a negociat la Cluj cu patronul Ioan Varga, însă nu a oferit un răspuns pozitiv, aşa cum se anunţase. El trebuia să-l înlocuiască pe Marian Copilu, plecat cu scandal de la echipa campioană după demiterea lui Marius Şumudică.
De ce a refuzat Dani Coman oferta de la CFR Cluj
UPDATE, ora 16:00: Hermannstadt a emis un comunicat prin care a anunțat că Dani Coman va rămâne la Sibiu: ”Pentru că... avem președinte și rămâne AICI!”.
UPDATE, ora 15:50: Dani Coman a intervenit la emisiunea Liga Digisport și a anunțat că nu va merge la CFR Cluj, unde era dorit de Ioan Varga, pentru a continua proiectul de la Hermannstadt.
”Am avut o discuție cu cei de la CFR Cluj, cu patronul echipei, domnul Varga. Pe această cale, vreau să-i și mulțumesc pentru oferta pe care mi-a făcut-o, dar am început un proiect la Sibiu, mi-am dat cuvântul oamenilor, că împreună vom promova, iar pentru mine banii sunt mai importanți decât banii sau faima. Asta a fost decizia mea, de a rămâne și a lupta pentru acest oraș și această echipă să ajungă în prima ligă.
Mi-au făcut o ofertă extraordinară din toate punctele de vedere, de aceea le-am și mulțumit. A fost greu de ales, dar pentru mine cuvântul este mai important decât orice altceva.
Ar fi fost un pas înainte, poate, din punct de vedere profesional, financiar, dar sunt lucruri pe care nu le poți cumpăra cu banii. Pe mine nu m-au cumpărat niciodată banii. Mă bucur că am luat această decizie, că am lângă mine oameni cu care pot trage pentru a avea succese la această echipă.
Avem la Sibiu o echipă frumoasă, un grup unit, cu un staff extraordinar, cu Marius Măldărășanu și staff-ul său, patronii sunt oameni extraordinari, care au făcut eforturi ca echipa să meargă mai departe și nu ar fi fost corect din partea mea să-i las după trei luni. Au contat toate aspectele, dar a fost cel mai important că am început un proiect, în jurul căruia există emulație.
Am decis că este mai bine să ajut această echipă să promoveze și să duc acest proiect la bun sfârșit. Nu există nicio șansă să mă răzgândesc. Am discutat cu domnul Varga, a înțeles situația și sper că am rămas în aceleași relații bune pe care le-am avut și până acum”, a transmis Dani Coman.
Știrea inițială
Oricum trebuia să discute cu cei de la Hermannstadt, care şi-au pus mari speranţe în el atunci când l-au convins să treacă de la fosta campioană a României, Astra, la o echipă care se luptă să promoveze în Liga 1.
Dani Coman a refuzat oferta celor de la CFR Cluj şi rămâne preşedinte la Hermannstadt
"Nu pot merge la CFR Cluj, chiar dacă este un club foarte mare. Cel mai important din România în ultimii ani. Dacă aş fi acceptat însemna să dezamăgesc prea multă lumea de la Sibiu. Avem o echipă frumoasă care merită să fie în prima divizie şi pentru care trebuie să facem tot ce depinde de noi ca să o promovăm", a declarat Dani Coman pentru digisport.ro.
Dani Coman a condus Astra între 2015 şi 2021, perioadă în care s-au realizat cele mai importante performanţe ale clubului.
Astra a ieşit campioană în sezonul 2015-2016, iar în 2015 şi 2016 a câştigat Supercupa României. Clubul mai are în palmares o Cupă a României, câştigată în 2014, cu Dani Coman în poartă.
Etichete: dani coman , presedinte cfr cluj , presedinte hermannstadt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții