Dani Coman a plecat de la Hermannstadt și a transmis un mesaj amplu
articol scris de Digi Sport14.04.2024, 23:23
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dani Coman (45 de ani) a renunțat la postul de președinte de la Hermannstadt, după meciul cu UTA Arad, scor 3-1, în etapa a 4-a a play-out-ului SuperLigii.
Mesajul de despărțire al lui Dani Coman pentru Hermannstadt
La plecarea de la Hermannstadt, Dani Coman a ținut să transmită un mesaj către sibieni. Fostul președinte a spus care au fost singurele momente care nu l-au bucurat prea mult la gruparea din play-out.
”Dragi sibieni, pentru mine ultimii ani au reprezentat o provocare enormă, căreia, în multe momente , consider că i-am făcut față cu brio! Se putea mai bine, clar, fiindcă tot timpul este loc de mai bine, iar în acest sezon calificarea ratată în play-off sau eliminarea din sferturile Cupei României le consider momente sensibile.
Sibiul are fotbal, însă clădit pe un fundament sănătos, cu un stadion modern, o adevărată mândrie pentru comunitate, cu depășirea perioadei în care pericolul falimentului era unul real și sunt convins că acest drum va continua corect, presărat cu respect și apreciat de către toată lumea fotbalului.
Sibiul este pe harta primei ligi și va rămâne un capitol important în cariera mea! Consider că a venit acum timpul ca proiectul să continue fără mine și chiar dacă nu trebuie să justific aceasta decizie de a pleca de la Sibiu, ea nu are legătură decât cu prioritățile din viața și cariera mea în acest moment în care trebuie să pun și alte aspecte pe primul loc.
Le mulțumesc în primul rând patronilor, Ștefan Băcilă și Claudiu Rotar, fiindcă fără ei nu puteam realiza nimic. În al doilea rând, vreau să le mulțumesc jucătorilor, antrenorilor, tuturor oamenilor din club, suporterilor, autorităților locale, sponsorilor (deloc puțini!) care ne-au fost aproape și au făcut posibilă această poveste frumoasă.
Le urez mult noroc colegilor din club! Au dovedit și sunt sigur că vor dovedi că trăiesc pentru AFC Hermannstadt și că reprezintă o familie puternică! Ei vor duce acest simbol la următorul nivel. Voi rămâne cu sufletul alături de Sibiu!”, a transmis Dani Coman, pentru pagina de Facebook a celor de la Hermannstadt.
Dani Coman era președintele celor de la Hermannstadt din ianuarie 2023, după ce a mai ocupat funcția în cadrul clubului și în perioada iulie 2021 - august 2022.
Reacția conducerii celor de la Hermannstadt
Conducerea lui Hermannstadt a dezvăluit că nu a început negocierile cu un nou președinte pentru că este convinsă că Dani Coman încă se poate întoarce la club.
„Înțeleg că a plecat din cauza unor probleme de sănătate, dar nu vă pot spune despre cine este vorba (n.r întrebat dacă este vorba despre cineva din familie).
Dar să știți că Dani Coman a mai plecat și s-a întors. Nu avem nicio problemă, nu închidem ușa nimănui”, a spus Claudiu Rotar, la Fotbal Club.
Etichete: dani coman , dani coman hermannstadt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții