Exclusiv Dănciulescu a vorbit sincer despre viitorul său la Dinamo: "Nu am avut o contribuție foarte mare"
06.08.2020, 23:53SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ionel Dănciulescu a semnat recent un nou contract cu Dinamo, valabil pe un an de zile, cu toate că actualul team manager ar fi vrut să rămână doar până la finalul acestui sezon.
Bogdan Bălănescu l-a convins să semneze pe o perioadă mai lungă. Acum, Dănciulescu pune sub semnul întrebării rămânerea sa la clubul din ”Ștefan cel Mare”, mai ales că se așteaptă ca acționariatul clubului să se schimbe în perioada următoare.
Ionel Dănciulescu: ”Vom vedea în aceste zile”
„Am vrut să prelungesc pe o lună de zile, dar am semnat pe un an. Vom vedea în aceste zile. Am vrut să terminăm acest campionat cu brio. Nu am vrut să fiu la club, iar echipa să retrogradeze. Pentru mine ar fi fost inimaginabil și nu mi-aș fi iertat lucrul acesta niciodată.
Trebuie să recunosc că nu am avut o contribuție foarte mare în multe dintre deciziile luate la echipă.
Am semnat pe un an de zile. Vom vedea ce se va întâmpla. Am înțeles că trebuie să vină și acești investitori. Să sperăm că va fi bine pentru Dinamo. Avem câțiva jucători care au terminat contractul”, a spus Dănciulescu, la Digi Sport Special.
Dinamo a fost salvată de la retrogradare
Prin decizia de astăzi, echipele de pe locurile 12 şi 13 (adică 6 şi 7 în play-out) scapă de retrogradare, iar ultima clasată, Chindia, va disputa barajul de menţinere / promovare în Liga 1 cu Mioveni, pe 9 şi 12 august. Cele două partide vor putea fi urmărite pe Digi Sport 1!
După adresa primită de la LPF, miercuri, în care 13 cluburi (mai puţin Bototşani) au anunţat că sunt de acord cu trecerea de la sistemul cu 14 echipe la cel cu 16, federaţia a convocat de urgenţă şedinţa CEx-ului, singurul for care a fost în drept să adopte o astfel de hotărâre.
Etichete: dinamo , ionel danciulescu , abonamente suporteri dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții