Dan Șucu, revoltat înainte de Rapid - FCSB: ”Unde e civilizația? Chiar nu mai putem să fim normali?”
articol scris de Digi Sport05.03.2024, 16:53
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sezonul regulat din SuperLiga se va încheia cu etapa 30-a, care va aduce față în față cele mai în formă echipe din 2024, în România.
Rapid - FCSB se va juca pe Arena Națională, sâmbătă, 9 martie, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit și în aplicația Digi Sport, precum și în format Live Video&Text pe digisport.ro.
Dan Șucu: ”Cum se poate ca peluza să fie goală, iar suporterii să fie suiți sus, la cucurigu?”
Cei de la Rapid au anunțat că le vor da rivalilor de la FCSB o întreagă peluză. Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, nu a fost deloc mișcat și a ținut să precizeze că el nu le va întoarce gestul rapidiștilor în play-off.
Dan Șucu a aflat vestea, care nu i-a picat deloc bine. Finanțatorul majoritar al giuleștenilor s-a declarat revoltat din cauza ”lipsei de civilizație” din fotbalul românesc.
”După meciul cu Dinamo spuneam că nu trebuie să protestezi la nesfârșit împotriva lipsei de civilizație, ci trebuie să și acționezi. Iar lumea se așteaptă de la Rapid să facă un gest de civilizație.
De aceea am făcut asta. Cum e posibil ca la un meci, galeria să-și încurajeze echipa de pe alt stadion? Sau cum se poate ca peluza să fie goală, iar suporterii echipei oaspete să fie suiți sus, la cucurigu? Cât de aiurea să fii să faci asta?! Unde e civilizația, unde e normalitatea?! Chiar nu mai putem să fim normali?!
Am făcut acest gest pentru normalitate. Chiar dacă nu suntem convinși că adversarii noștri vor proceda la fel. Dar dacă este vorba să rupem această stare de anormalitate, Rapid trebuie s-o facă. Sper să aibă ecou și în cealaltă tabără totuși, dar după ce am citit, nu-mi fac prea multe speranțe.”, a declarat Dan Șucu pentru gsp.ro.
Dan Șucu: ”Doamne, ce mult mi-ar plăcea să batem sâmbătă!”
Dan Șucu a fost la Craiova și a urmărit-o pe Rapid la treabă în meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-1, iar la finalul meciului a oferit câteva declarații.
Patronul Rapidului a făcut referire și la meciul contra FCSB-ului și a transmis că își dorește cu disperare ca echipa sa să iasă învingătoare.
”Știam că vom întâlni o echipă foarte puternică, am venit cu gândul să învingem. A fost un meci care pe care, din păcate rezultatul avantajează mai mult FCSB-ul.
Nu sunt specialist în arbitraj. Doamne, ce mult mi-ar plăcea să batem sâmbătă”, a fost declarația scurtă a lui Dan Șucu.
Etichete: rapid , superliga , fcsb , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții