Dan Șucu a găsit vinovații pentru situația dificilă de la Rapid: ”Cel mai probabil o să treacă pe banca de rezerve”
articol scris de Digi Sport07.04.2024, 18:19
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În urma eșecului usturător de pe teren propriu, 1-4 în fața celor de la CFR Cluj, Cristiano Bergodi (59 de ani), antrenorul Rapidului, a fost contestat de o parte importantă a suporterilor giuleșteni, care i-au cerut demisia.
A doua zi după meci, Dan Șucu și Victor Angelescu au avut o întâlnire și au decis să-l păstreze în funcție pe tehnicianul italian. Acționarul majoritar de la Rapid a declarat că jucătorii au principala vină pentru situația în care se află echipa, nu Bergodi.
Dan Șucu: ”Mi se pare că unii jucători se simt prea confortabil cu situația pe care o au la echipă”
În plus, Șucu a anunțat că președintele Daniel Niculae îi va băga în ședință pe unii dintre fotbaliștii din Giulești, titulari în ultimele jocuri, iar aceștia ”vor trece, cel mai probabil, pe banca de rezerve”, până își schimbă atitudinea.
Principalul finanțator al clubului giuleștean nu a dat nume, însă efectele acestei hotărâri vor putea fi văzute la următorul joc, cel cu Sepsi, programat luni, 15 aprilie, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1.
”Deocamdată nu pot să dau vina doar pe Cristiano Bergodi. Mi se pare că unii jucători se simt prea confortabil cu situația pe care o au la echipă, sunt prea relaxați, prea deconectați. O să discute președintele cu ei și sper să înțeleagă că nu e acceptabil așa ceva la Rapid.
Cel mai probabil o să treacă pe banca de rezerve cu această atitudine. Eu n-am pretenția că mă pricep la fotbal și chiar nu pot să înțeleg ce se întâmplă. Dar în acest moment nu luăm în calcul schimbarea antrenorului, pentru că nu mi se pare că acolo ar fi problema, ci la jucători”, a spus Dan Șucu, potrivit gsp.ro.
Rapid a pierdut toate cele 3 partide disputate până acum în play-off și este pe locul 4, la 10 lungimi în urma liderului FCSB. Bucureștenii ”tremură” și pentru participarea în cupele europene.
Meme-urile apărute după Rapid - CFR Cluj 1-4
Galerie Foto
VIDEO Rezumat Rapid - CFR Cluj 1-4
Etichete: jucatori rapid , patron rapid , dan sucu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții