Dan Petrescu speră să-l întoarcă din drum pe Culio: ”Vrea să mai joace. Să vină antrenorul meu secund”
15.12.2019, 18:30SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dan Petrescu a vorbit despre decizia lui Emmanuel Culio (36 de ani) de a pleca de la CFR Cluj din motive personale. ”Bursucul” îl așteaptă pe mijlocașul care a cucerit patru titluri cu CFR Cluj în staff-ul său.
Antrenorul campioanei speră ca argentinianul să se răzgândească.
Petrescu: ”E un jucător care-și dă viața”
“Tot mai sper că se răzgândeşte Culio. Culio nu se lasă de fotbal, merge în Argentina să joace fotbal. El pleacă de la CFR din motive personale, familiale, dar nu se lasă. Eu încă mai sper, unu la sută, poate reuşesc să-l întorc. Vrea să mai joace, cel puţin până în vară. După care să ia carnetul de antrenor şi să vină antrenorul meu secund, dar nu ştiu dacă va fi posibil.
Dacă ca jucător nu poţi să pleci de acasă, ca antrenor e şi mai greu. Eu încă mai sper ca el să se întoarcă. În opinia mea, este cel mai bun străin care a fost vreodată la CFR. E un jucător care-şi dă viaţa. El a venit să joace fotbal, cu inima, cu sufletul”, a spus Petrescu, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Astra.
- Trei goluri și două pase decisive a bifat Culio în acest sezon pentru CFR Cluj, în 16 partide.
Culio se retrage după meciul cu Astra
Emmanuel Culio (36 de ani) a luat hotărârea de a se retrage din activitatea de fotbalist. Astfel, mijlocașul lui CFR Cluj va juca ultimul său meci din carieră luni, de la ora 20:00, în meciul cu Astra, ce poate fi urmărit în direct pe Digi Sport 1, pe digisport.ro pentru abonații RCS-RDS și pe aplicația Digi Online.
”Am luat o decizie grea. Mi-e greu să vorbesc. Am luat decizia de a pleca de la club din motive familiale. Vreau să le mulțumesc în primul rând colegilor mei, antrenorilor, clubul. Să le mulțumesc pentru toți acești ani frumoși pe care i-am petrecut aici la club, atât oamenilor de acum, cât și cei pe care i-am avut alături în perioadă 2007-2011 și lor vreau să le mulțumesc.
A fost o decizie extrem de dificilă pentru mine, gândită, dar e cel mai bine pentru mine, pentru ca familia mea e mai presus de fotbal, mai presus de orice. Mereu m-am gândit la familia mea, de când am început să joc fotbal. Mereu am jucat pentru familia mea”, a spus Culio.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții