Dan Petrescu se teme înaintea jocului cu FC Voluntari: "E finala Champions League acest meci!"
articol scris de Digi Sport29.10.2021, 18:07
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
CFR Cluj este lider autoritar după primele 13 etape din Liga 1, având opt puncte avans față de următoare clasată, iar sâmbătă, de la ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, va primi vizita celor de la FC Voluntari.
Dan Petrescu se teme înaintea jocului cu FC Voluntari: "E finala Champions League acest meci!"
Parcursul excelent al ilfovenilor din ultima vreme, șase victorii consecutive în Liga 1, îi dă fiori lui Dan Petrescu, care compară acest joc cu "finala Champions League". Antrenorul campioanei spune că FC Voluntari, antrenată de Liviu Ciobotariu, este surpriza plăcută a campionatului.
Tehnicianul acuză în continuare problemele de lot și faptul că nu a fost la CFR Cluj de la începutul sezonului pentru a putea să-și contureze echipa și planul de joc.
"Dacă ai șase victorii la rând, nu poate să fie întâmplător. Șase victorii la rând, în orice campionat din lume, sunt foarte greu de obținut. Voluntari este surpriza plăcută a campionatului, de departe. Poate împreună cu Rapid, dar Voluntari, cu șase victorii la rând, a depășit orice așteptări. După un început mai greu, cu patru înfrângeri în șase meciuri, erau probleme la echipă, au venit șase victorii meritate. Cred că și la Pitești merita mai mult. E clar că vor pune probleme oricărei echipe din campionat, inclusiv nouă, mâine.
Când am venit și am putut să-mi fac lotul și sistemul de la început, a fost mai ușor. Acum nu pot să fac acest lucru. Îmi este greu. Tot timpul mă gândesc numai la primul meci. Din păcate, lista nu e așa bogată peste tot. Accidentările au fost multe, jucătorii nu sunt pregătiți, mulți dintre ei au venit după accidentări și mi-e greu să fac două echipe. Trebuie să luăm meci cu meci, asta e singura soluție. Pentru noi e finala Champions League acest meci cu Voluntari. După care, ne gândim la următorul meci, asta e clar", a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă.
Tot la conferința de presă, Dan Petrescu a anunțat că l-a exclus din lot pe atacantul Gabriel Debeljuh.
După 13 etape, FC Voluntari ocupă locul 5 în Liga 1, cu 24 de puncte. Ilfovenii ar fi trebuit să întâlnească FCSB la mijlocul acestei săptămâni, în optimile Cupei României, dar meciul a fost anulat din cauza faptului că bucureștenii nu au avut suficienți jucători disponibili.
FC Voluntari i-a pus probleme lui CFR Cluj și în sezonul trecut. Cele două formații au remizat în Ardeal, scor 0-0, în timp ce la partida din județul Ilfov a fost consemnată o victorie la limită a echipei din Gruia, 1-0.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , dan petrescu , fc voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții