Dan Petrescu îi ține pumnii lui Dennis Man pentru un transfer în Premier League: ”Sper să ajungă acolo”
11.07.2020, 18:39SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dan Petrescu speră ca Dennis Man să prindă un transfer în Premier League. Norwich l-a dorit pe jucătorul FCSB-ului și chiar a trimis reprezentanți la meciul dintre FCSB și Dinamo, din Cupa României.
Norwich a fost retrogradată în Championship după meciul de sâmbătă împotriva lui West Ham.
Dan Petrescu: ”Nu avem niciun om în cel mai puternic campionat din lume”
”Ar fi cazul să mai joace și un român în Premier League pentru că nu avem niciun om acolo, în cel mai puternic campionat din lume. Sper să ajungă Man acolo, pentru că avem mare nevoie de jucători români în străinătate”, a spus Dan Petrescu, fost jucător la Sheffield Wednesday, Chelsea, Bradford și Southampton.
Din sezonul următor am putea avea chiar doi români în Premier League. La Brighton se vor întoarce Florin Andone și Tudor Băluță, jucători împrumutați la Galatasaray, respectiv ADO Den Haag. De asemenea, Mihai Dobre este împrumutat de Bournemouth la Wigan.
Gigi Becali "Am făcut un deal cu cei de la Norwich”. Cât poate încasa
"Au venit directorul sportiv și cu avocatul (n.r de la Norwich). Eu am cerut, ei au notat. Ei au spus că la ce joacă el în momentul ăsta, nu merită 15 milioane.
Am spus că da, normal. Au spus că el, la ora asta, merită 5 milioane de pounds. Atunci am spus că nu are sens să mai discutăm. E adevărat că la ora asta nu merită, dar el are 21 de ani. El peste trei ani o să facă 100 de milioane. M-au întrebat de ce nu-l dau împrumut și le-am spus că nu.
Am făcut un deal cu ei, în funcție de jocuri. Să plătească 10 milioane + 5, în funcție de cum joacă acolo. Asta le-a convenit, ei îl iau ca să joace. Au notat, vorbesc cu patronii și o să dea un răspuns în câteva zile. N-am nicio problemă să plece Man imediat", a spus Gigi Becali, la finalul negocierilor.
Etichete: dan petrescu , norwich , fcsb , transfer dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții