Dan Petrescu, fără doi jucători importanți la meciul cu FC Argeș. Cine a insistat pentru neutilizarea fotbaliștilor
articol scris de Digi Sport19.09.2022, 11:49
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Duelul FC Argeș - CFR Cluj, din etapa a 11-a a Ligii 1, va putea fi urmărit, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 1.
Meciul dintre FC Argeș și CFR Cluj va putea fi urmărit, de asemenea, în format LIVE VIDEO pe siteul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Dan Petrescu, fără doi fundași importanți la meciul cu FC Argeș
Dan Petrescu nu se va baza la meciul cu FC Argeș din etapa a 11-a a Ligii 1 pe fundașii Cristian Manea și Andrei Burcă, doi oameni importanți în angrenajul echipei ardelene.
Motivul lipsei celor doi are legătură cu echipa națională. Selecționerul Edi Iordănescu a insistat ca cei doi jucători să nu evolueze în partida de la Pitești, notează Spotmedia. Burcă și Manea au ajuns deja în cantonamentul de la Mogoșoaia, unde au efectuat deja un antrenament.
Mario Camora, al treilea selecționat de la CFR Cluj, a rămas la echipă și se va alătura lotului naționalei României marți, mai scrie sursa citată.
FC Argeș - CFR Cluj, LIVE VIDEO, 20:30, Digi Sport 1. Ardelenii pot urca pe loc de play-off
FC Argeș nu are un moral bun înaintea meciului cu CFR Cluj din Liga 1. Elevii lui Andrei Prepeliță au pierdut în ultimele două jocuri din campionat, scor 0-1 cu Hermannstadt și 0-3 cu Farul.
De partea cealaltă, trupa lui Dan Petrescu vine după două victorii în campionat, scor 4-0 cu FC Voluntari și 2-0 cu Universitatea Craiova, însă înaintea meciului cu FC Argeș, ardelenii au pierdut cu Sivasspor în grupele Conference League, scor 0-1.
FC Argeș și CFR Cluj s-au întâlnit de 28 de ori până acum în Liga 1. Piteștenii au câștigat șapte meciuri, ardelenii 16 dueluri, iar cinci partide s-au terminat la egalitate.
Înaintea meciului din etapa a 11-a a Ligii 1, FC Argeș se află pe locul 10 în campionat, cu 13 puncte, în timp ce elevii lui Dan Petrescu ocupă locul șapte, cu 15 puncte.
Clasament Liga 1
Etichete: echipa nationala , edi iordanescu , mario camora , cristian manea , andrei burca , etapa 11 liga 1 , fc arges - cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții