Exclusiv Dan Petrescu face revoluție la CFR Cluj: "Va trebui să aducem 9 jucători!" Câți sunt din Liga 1
articol scris de Digi Sport25.05.2022, 10:42
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CFR Cluj a câștigat al cincilea titlu la rând, însă va pierde o mulțime de jucători. O spune chiar Dan Petrescu, care a discutat deja cu conducerea și a dat o listă cu înlocuitori.
Dan Petrescu face revoluție la CFR Cluj: "Va trebui să aducem 9 jucători!"
"Nu decid numai eu, că nu sunt eu cel mai tare de la CFR. Împreună cu conducerea, vrem să aducem niște jucători, pentru că 8 sau 9 jucători au plecat, au terminat contractul sau vor pleca.
Dacă nouă jucători vor pleca, va trebui să aducem nouă jucători. Trebuie să căutăm jucători în două săptămâni și am dat o listă de jucători, împreună cu conducerea, am decis care jucători, acum trebuie să încercăm să îi luăm.
După aia, două săptămâni de pregătire în Austria, patru meciuri amicale, apoi vom încerca să câștigăm meciuri în Europa. (...)
Cred că doi jucători sunt din campionatul intern. Eu îmi doresc mai mult, dar sunt imposibil de luat. Nu avem bugetul să îi luăm. Și el este o soluție pentru noi (n.r. portarul Mihai Popa, de la Voluntari). Mai sunt și altele", a spus Dan Petrescu la Digi Sport Special.
CFR Cluj avea sub contract, la finalul anului 2021, nu mai puţin de 58 de jucători, adică avea cel mai numeros lot din Liga 1.
Omrani, Susic, Hoban, Sigurjonsson și sunt la final de contract și vor pleca, iar Dimitrov, Neguț, de exemplu, sunt împrumutați și nu vor fi opriţi. Apoi Burcă a spus că își dorește un transfer în străinătate. Lor li se adaugă câțiva fotbaliști care nu au fost folosiți prea mult și li se caută echipe.
CFR Cluj, 5 titluri la rând
Performanța clujenilor, aflați la al optulea titlu din istoria de peste 115 ani, este unică în secolul 21 și doar două alte formații au mai izbutit o astfel de serie de la înființarea campionatului de fotbal din România.
Chinezul Timișoara și Steaua București sunt echipele care au câștigat cinci sau mai multe campionate la rând în Liga 1. Bănățenii au avut o serie de șase titluri, din sezonul 1921/1922 până în 1926/1927, fiind cel mai titrat club din România înainte de Al Doilea Război Mondial.
Apoi, la peste 60 de ani distanță, a venit rândul celor de la Steaua București să-și impună hegemonia în Liga 1. ”Militarii” au avut două perioade de glorie, între sezoanele 1984/1985 și 1988/1989, timp în care au câștigat și Cupa Campionilor Europeni și au mai jucat o finală, și între 1992/1993 - 1997/1998.
Acestea au fost cele mai lungi serii din istoria campionatului de fotbal din România, iar CFR Cluj mai are doar un hop până să egaleze Chinezul și Steaua.
- CFR Cluj este pe podiumul celor mai titrate echipe din România, cu 8 titluri, după FCSB, 26, și Dinamo, 18.
Etichete: dan petrescu , transferuri cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții