Video Dan Petrescu, enervat de amânarea meciului Farul - FCSB. “Nu mi se pare corect. Va crea un precedent”
articol scris de Digi Sport24.10.2021, 17:03
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a criticat decizia LPF de a amâna meciul Farul - FCSB, din cauză că echipa ”roș-albastră” nu are la dispoziție 13 jucători valizi.
Dan Petrescu: "O decizie care va crea probleme"
FCSB a fost echipa care a cerut amânarea meciului, după ce a rămas cu 11 jucători valizi. Unele absențe sunt cauzate de infectarea cu noul coronavirus, iar celelalte se datorează accidentărilor.
Meciul Farul Constanța - FCSB, din cadrul etapei a 13-a din Liga 1, ar fi trebuit să se dispute duminică, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1.
"E un caz incredibil. Cred că va crea un precedent. CFR a avut nevoie de amânări, s-au jucat foarte multe meciuri, mai ales acum doi ani, când jucam în cupele europene și aveam rezultate foarte bune. Când aveam nevoie de o amânare, nu interesa pe nimeni. Mi se pare aiurea să amâni un meci pentru că sunt jucători accidentați. Eu știu că se suspendă pentru COVID, nu pentru jucători accidentați. Deci e o decizie care va crea probleme în continuare.
Cred că, dacă voi avea jucători accidentați, voi cere amânarea meciului. Dacă ai numai cazuri de COVID și n-ai 13 jucători, mi se pare corect să nu joci. Dar dacă ai și accidentați, nu mi se pare corect", a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Situația fotbaliștilor de la FCSB
- Andrei Vlad, Ștefan Târnovanu, Denis Haruț, Paulo Vinicius, Risto Radunovic, Răzvan Oaidă, Ovidiu Perianu, Constantin Budescu, Ianis Stoica, Andrei Dumiter și Claudiu Keșeru sunt fotbaliștii valizi
- Valentin Crețu, Iulian Cristea, Sorin Șerban, Răzvan Oaidă, Andrei Cordea, Valentin Gheorghe și Octavian Popescu sunt fotbaliștii depistați cu COVID-19
- Andrei Miron, Ionuț Panțîru, Ovidiu Popescu, Adrian Șut, Florinel Coman, Florin Tănase, Andrei Burlacu și Ivan Mamut sunt fotbaliștii accidentați
Clasamentul Ligii 1
Etichete: liga 1 , cfr cluj , dan petrescu , accidentari , farul , fcsb , coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții