Dan Petrescu, după ce Marko Dugandzic a ajuns golgheter la Rapid: ”Eu n-am fost de acord”
articol scris de Digi Sport22.01.2023, 09:12
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Marko Dugandzic (28 de ani), golgheterul celor de la Rapid, a evoluat jumătate de sezon la CFR Cluj înainte de a ajunge în Giulești.
La CFR Cluj, Marko Dugandzic a fost adus la insistențele lui Dan Petrescu, însă clubul ardelean a reanunțat în vară la serviciile sale pentru suma de 400.000 de euro.
Dan Petrescu, despre Marko Dugandzic: ”Eu n-am fost de acord”
Dan Petrescu susține acum că nu a vrut în niciun moment ca Marko Dugandzic să plece de la CFR Cluj la Rapid.
”Dan Petrescu nu l-a dat afară pe Dugandzic. Nici n-a renunţat la el. A fost bine pentru el, pentru club, aveam nevoie de bani noi sau el, dar eu n-am fost de acord.
Eu n-am fost de acord să plece nici Betancor, nici Graovac. Nu este important ce vreau eu, ci ce vrea clubul. Nu plătesc eu salariile, dacă clubul a considerat că trebuie să plece, eu nu pot să mă opun.
În niciun caz Dan Petrescu nu a renunţat, şi jucătorul ştie. Dacă vine ofertă pentru Petrila, nu am ce să fac. Normal că îmi doresc să fie aici, dar în fotbal nu poţi să te opui. Dacă eram patron, vă spunea, eu sunt doar antrenor”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.
Marko Dugandzic, ”un altfel de atacant” la Rapid
În meciul cu Sepsi, scor 3-0, din etapa a 22-a a Ligii 1, Marko Dugandzic a înscris trei goluri pentru Rapid, în minutele 5, 13 și 19, din penalty.
Perioada de la Rapid îi priește lui Marko Dugandzic, care este principalul marcator al echipei de la sosirea în vară de la CFR Cluj, unde a evoluat jumătate de sezon.
În acest sezon, Marko Dugandzic a înscris 12 goluri la Rapid, în 24 de partide. Astfel, vârful de atac croat are o medie de un gol la două partide în tricoul grupării giuleștene.
Dacă la Rapid, Marko Dugandzic se află în mare formă, nu același lucru se poate spune despre atacant și în perioada de la CFR Clu, în care a fost mai mul rezervă.
În prima parte a anului 2022, Marko Dugandzic a bifat 17 partide la CFR Cluj, unde a ajuns în ianuarie de la Sochi, pentru 500.000 de euro.
În minutele pe care Dan Petrescu i le-a acordat la CFR Cluj, 446 în total, Marko Dugandzic a înscris un singur gol și a oferit o pasă decisivă.
Nemulțumit de randamentul său, conducerea lui CFR Cluj l-a cedat pe Marko Dugandzic în vară la Rapid, pentru 400.000 de euro, iar mutarea s-a dovedit a fi cea câștigătoare pentru gruparea antrenată de Adrian Mutu.
- 1.000.000 de euro este cota de piață a lui Marko Dugandzic, potrivit Transfermarkt
Osijek, Ternana, Matera și FC Botoșani sunt celelalte formații pentru care Marko Dugandzic a mai evoluat în carieră.
Galerie Foto
Marko Dugandzic, la primul hat-trick din carieră
Pentru Marko Dugandzic a fost primul hat-trick din cariera de jucător profesionist în meciuri oficiale.
În același timp, cu cele trei reușite în meciul cu Sepsi, croatul a ajuns la cota 12 și mai are doar un gol până să-l ajungă pe liderul din clasamentul golgheterilor, italianul Andrea Compagno de la FCSB.
Cu toate acestea, atacantul a declarat că nu se gândește la o asemenea distincție, iar prioritare rămân rezultatele echipei sale.
”O victorie uimitoare în fața propriilor fani. A fost o partidă dificilă. Suntem cu un pas mai aproape de play-off. Ne-am mărit distanța față de Sepsi în clasament. Am câștigat și asta este cel mai important. Sunt foarte fericit pentru golurile mele.
Da, este primul hattrick. Da, da, am luat mingea. M-au desemnat colegii. (n.r. - cum va sărbători) Am niște prieteni din Croația aici și probabil vom merge să bem ceva, dar cam atât. Trebuie să ne odihnim și să pregătim următorul meci.
Când am marcat golul trei m-am uitat la tabelă și arăta minutul 19. A fost un start extraordinar de partidă.
(n.r. - dacă îl regretă Dan Petrescu) Ar trebui să îl întrebați pe el. Am spus de mai multe ori, suntem la fotbal și acestea sunt deciziile pe care le iau antrenorii, cluburile. Ar trebui să îl întrebați pe el.
(n.r. - despre titlul de golgheter) Nu am un obiectiv în acest sens. Îmi doresc doar să fiu sănătos și să-mi ajut echipa. Dacă echipa joacă bine, golurile vor veni. Obiectivul nostru principal este play-off-ul, încă de la început. Mai vedem după aceea, dar în acest moment rămâne play-off-ul”, a declarat Marko Dugandzic, la finalul partidei cu Sepsi.
În urma acestui succes, Rapidul urcă cel puțin provizoriu pe locul trei în clasament, cu 41 de puncte, în timp ce Sepsi rămâne pe locul 6, cu 32 de puncte.
Etichete: dan petrescu , marko dugandzic , marko dugandzic rapid , dan petrescu marko dugandzic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții