Dan Petrescu cere doi jucători: ”Sunt foarte îngrijorat, suntem descoperiți!” Ipoteza sumbră a antrenorului de la CFR
16.10.2020, 19:12Nations League: Grecia - Anglia, joi, 21:45, DGS 1
Elite League U20: România - Portugalia, joi, 19:00, DGS 1
Dan Petrescu cere întăriri la CFR Cluj chiar înainte de startul campaniei în grupele Europa League.
Antrenorul campioanei a pierdut un titular, Mihai Bordeianu, după ce acesta s-a transferat în Arabia Saudită și se teme de efectele pe care le-ar putea avea un nou val de îmbolnăviri din cauza epidemiei de coronavirus.
”Avem probleme de lot, înainte de a pleca Bordeianu eu îmi doream doi jucători, unul chiar pe acea poziție. Acum am rămas practic descoperiți.
Dacă, Doamne ferește, vine virusul peste noi și 3-4 jucători nu pot juca, va fi foarte greu pentru ceilalți pentru că sunt jucători care au o anumită vârstă.
Dan Petrescu: ”La unele meciuri e posibil să nu avem nici 11 jucători”
Sunt foarte îngrijorat, și fără virus eram îngrijorat, dar acum sunt și mai și, e posibil la unele meciuri să nu ai nici 11 jucători dacă vine iar virusul,” a declarat Dan Petrescu.
Iasmin Latovlevici și Nicolae Carnat sunt ultimele noutăți din lotul grupării din Gruia.
”E greu să-mi fac o impresie despre Latovlevici după un singur meci de pregătire, la Nicolae s-a văzut că a mai jucat la Sepsi, un jucător pe care mă bazez, pe Lato trebuie să-l mai așteptăm puțin, dar a fost un test foarte bun pentru amândoi,” a precizat Dan Petrescu.
Etichete: dan petrescu , iasmin latovlevici , cfr europa league , transferuri cfr , dan petrescu cfr cluj , mihai bordeianu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții