Dan Petrescu, acord de principiu cu CFR Cluj pentru prelungirea contractului! Ce l-ar face să se răzgândească
articol scris de Digi Sport10.12.2022, 16:42
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dan Petrescu (54 de ani) a reușit să o califice pe CFR Cluj în ”primăvara europeană”, după ce ardelenii au învins-o pe Ballkani cu scorul de 1-0 în ultima etapă a grupelor UEFA Europa Conference League.
În 16-imile Conference League, campioana României va înfrunta formația italiană, Lazio. Meciurile se vor disputa pe 16 și pe 23 februarie 2023.
Dan Petrescu și Neluțu Varga au discutat despre prelungirea contractului antrenorului
Conducerea celor de la CFR Cluj este mulțumită de serviciile lui Dan Petrescu și i-au propus acestuia prelungirea contractului. Neluțu Varga spunea că își dorește ca tehnicianul să rămână încă cinci ani la formația din Gruia.
La conferința de presă premergătoare partidei cu FC Botoșani, Dan Petrescu a dezvăluit că a discutat cu patronul ardelenilor despre prelungirea contractului, însă nu a fost făcută deocamdată o ofertă oficială.
Petrescu și-a dat însă acordul pentru a rămâne în Gruia și susține că doar o ofertă venită din Anglia l-ar putea face să se răzgândească.
”M-am întâlnit cu patronul acum o lună, cred. Dânsul mi-a propus așa ceva (n.red. prelungirea contractului), dar nu am discutat nimic. A fost o propunere. Eu am zis ok, când e ceva real și când într-adevăr se vede oferta sau contractul, veți afla. Eu am spus că sunt de acord, dacă el vrea acest lucru. Dar mai multe nu am ajuns, poate așteaptă să se termine aceste trei meciuri, sau vacanța. Nu știu.
Eu mereu am fost de acord, dar au fost alte probleme. Nu a fost problema mea. La un club trebuie să știi să treci și peste momentele grele, să fii unit și când sunt momente grele, nu numai în momentele bune. Nu am de ce să plec de aici, mă simt excelent, am tot ce îmi trebuie. În continuare sper să fac rezultate, e clar că numai rezultatele mă vor menține. În momentul când e un proiect mai lung, ar trebui să fie și răbdare mai multă. Toată lumea știe ce pot face eu dacă mi se dă o mână liberă.
(n.red. dacă primește o ofertă din străinătate) Am mai zis-o mereu. Sunt echipe din Anglia, dacă vin vreodată, asta nu o să fie o problemă să ne înțelegem, dar, în rest, în altă parte, nu cred că are rost să plec. Eu mai am un an și jumătate de contract, cred că e ok. Dacă e 5 sau un an și jumătate, nu mai contează.
La fotbal dacă pierzi un meci, se uită tot. Nu-ți mai dă nimeni 5 ani sau 7 ani, nu mai vrea să te vadă. Cel mai clar e la Mondial. Toți care pierd își dau demisia. Dar înainte puțini au anunțat acest lucru. În fotbal nimeni nu mai are răbdare”, a transmis Dan Petrescu la conferința de presă.
Ioan Varga îl vrea pe Dan Petrescu la CFR Cluj până în 2029
”Niciodată nu mi-a trecut prin cap să mă despart de Dan. E unicul antrenor care mi-a dat încredere și speranțe pentru a ajunge la obiectivele dorite. El are contract până în 2024, dar are contract cât își dorește el.
Asta avem și noi în obiectiv următoarea perioadă să ne punem la masă să îi prelungim contractul. Sincer vrem să îi prelungim contractul încă cinci ani din 2024”, a declarat Ioan Varga, conform Fanatik.
Etichete: liga 1 , dan petrescu , prelungire contract , nelutu varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții