Dan Petrescu, bucuros și mândru să se fotografieze cu un nou trofeu cucerit în cariera de antrenor

Dan Petrescu a spus de ce a revenit la CFR Cluj. ”Am lăsat un salariu foarte mare în China!”

28.05.2019, 18:27
  • Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1

Conducerea celor de la CFR Cluj a insistat foarte mult în iarnă pe lângă Dan Petrescu (51 de ani) pentru a-l convinge pe acesta să revină în Gruia. Tehnicianul a spus, după ce s-a încoronat pentru a treia oară campion al României, de ce a acceptat această mutare, deși el însuși recunoaște că a ieșit în pierdere din punct de vedere financiar.

”Erau tatonări de mult timp, dar, sincer, nu-mi doream să mă întorc decât la final. Le-am zis să termine ei campionatul și vin după aceea. Numai că insistențele mari ale conducătorilor, care au spus că au nevoie de mine, și ale jucătorilor, care au spus că eu cunosc foarte bine campionatul și mă știau și ei pe mine, m-au convins. Bine că a ieșit așa cum trebuie.

Nu era ușor pentru mine, mai ales că am lăsat un salariu foarte mare, dar și o echipă care ajunsese să joace foarte bine în liga a doua din China. Cred că aș fi reușit să promovez, dacă rămâneam.

Dar, mi-am asumat această presiune, pentru că-mi doream să joc în Europa! Asta a fost miza cea mare”, a spus Dan Petrescu, într-un interviu EXCLUSIV acordat pentru Digi Sport.

”Bursucul” a spus că a decis să se întoarcă și după ce s-a convins că poate câștiga din nou titlul cu CFR Cluj. ”A fost un titlu diferit, pentru că la primele două pe care le-am luat, cu Urziceni și cu CFR, am fost de la început și până la final. Singurul avantaj pe care l-am avut acum a fost că știam echipa foarte bine.

Știam că am șanse să câștig campionatul, echipa era pe primul loc. Știam că va fi greu în play-off, știam care e valoarea FCSB-ului, a Craiovei și a Viitorului. Dar, m-am bazat pe ce aveam la Cluj”, a completat Dan Petrescu, la Digi Sport.

Etichete: dan petrescu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Joe Biden i-a cerut lui Trump să continue sprijinul militar pentru Ucraina. Răspunsul dat de președintele ales al SUA

Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru susţinerea Ucrainei, în cursul convorbirii lor de la Casa Albă, care a durat aproape două ore, a anunţat consilierul prezidenţial pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Negocierile pentru transferul lui Radu Drăgușin s-au încheiat rapid! Tottenham s-a decis imediat

Foto Înaintea marelui meci, Mike Tyson le-a arătat tuturor în ce formă fizică e, la 58 de ani! ”Ce-o fi fost în capul meu?”

Exclusiv Nu s-a ferit de cuvinte, în direct la TV, după ce a aflat că Steaua îl va da în judecată pe Mircea Lucescu

Exclusiv Adrian Porumboiu n-are dubii: ”Cine ia campionatul? Pe altcineva nu văd”

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

La patru luni de la plecarea de la FCSB, Eduard Radaslavescu a pus punctul pe "i"

Foto Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Foto FIFA a făcut marele anunț! Cum arată trofeul Campionatului Mondial al Cluburilor din 2025

Exclusiv ”Cu cine ții în disputa Steaua vs FCSB?” Daniel Niculae a dat răspunsul pe loc

Citeşte şi

Dan Petrescu a dezvăluit discuția avută cu Mircea Lucescu: ”L-ar fi convocat de atunci”

Video Oțelul Galați - CFR Cluj 0-1. Ardelenii au învins și au urcat pe locul secund al clasamentului

PEROZEmily Ratajkowski și-a etalat corpul perfect în lenjerie intimă. Abdomenul și decolteul, în centrul atenției pe rețelele de socializare

FILM NOWEste considerată una dintre actrițele momentului. Fiica lui Bono a făcut furori într-o ținută decupată și transparentă

Dinamo a dat lovitura anului și visează să lupte cu granzii Europei! citeşte ştirea pe Prosport.ro

Vestea mare primită de tricolori înaintea partidei cu Kosovo din această seară. Anglia ne-a dat o mână de ajutor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În formă maximă la 55 de ani

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Jennifer Lopez, doar într-un body decoltat și strălucitor, din nou pe scenă după divorțul de Ben Affleck. În formă maximă la 55 de ani

Digi Animal World

Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari