Exclusiv Dan Petrescu a "rupt tăcerea" după scandalul de la Giurgiu: "Dacă din prima e arogant cu mine, imediat intru în criză!"
10.09.2019, 20:36SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a avut o primă reacție după scandalul de la meciul cu Astra, scor 2-3. "Bursucul" a dezvăluit și ce l-a determinat să plece în timpul meciului de la Giurgiu direct la București.
Dan Petrescu a primit cartonaș roșu în minutul 42, din partea lui Sebastian Colțescu. Antrenorul clujenilor a părăsit terenul prin interiorul suprafeței de joc și, de nervi, s-a urcat în mașină și a plecat direct la București.
"După minutul în care am fost eliminat, m-am dus în tribună. Când am văzut cartonașul roșu și penalty, am zis că nu are rost să mai stau la meci. Am hotărât să plec, mi-am dat seama ca e bine să plec. Nu am mai vorbit cu nimeni 3-4 zile, a fost o perioadă foarte grea", a spus Dan Petrescu, în exclusivitate la "Fotbal Club".
"Mie nu îmi place să intru în conflicte, să știi că eu pe unde am antrenat, mai ales prin competițiile europene, niciun arbitru nu mi-a dat vreun cartonaș galben si nu m-au trimis în tribună pentru că au știut sa comunice cu mine. Și în România vorbesc foarte bine cu mine, în timpul meciului, dar dacă din prima e arogant la adresa mea, eu imediat intru în criză. La Urziceni au venit străinii și am câștigat campionatul", a mai spus Dan Petrescu.
Dan Petrescu, cuvinte dure la adresa lui Colțescu
Sebastian Colțescu i-a acordat lui Dan Petrescu direct cartonașul roșu. Petrescu, extrem de iritat, a răbufnit imediat: ”Nesimțitule! Bravo, mă!”, după care a urmat o serie de cuvinte reprobabile.
Petrescu a fost extrem de nervos și înainte de a fi eliminat. Cu greu, secundul său, Alin Minteuan, a încercat să-l domolească, dar fără mare succes.
Etichete: cfr cluj , dan petrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții