Dan Petrescu a răbufnit după U Cluj – CFR Cluj: ”Nu înțeleg cum arbitrul nu a oprit meciul!”
articol scris de Digi Sport23.10.2022, 23:55
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
CFR Cluj s-a impus cu scorul de 2-1 în fața rivalei din oraș, Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 15 din Liga 1.
Toate golurile au fost marcate de la unsprezece metri. Deac a deschis scorul în minutul 25. În minutul 60, Malele a dublat avantajul ”Feroviarilor”, dar Romario Pires a redus din diferență pe final de meci.
Dan Petrescu: ”Nu înțeleg cum arbitrul nu a oprit meciul!”
Dan Petrescu s-a declarat mulțumit de rezultatul partidei, însă este de părere că CFR Cluj a suferit pe final de meci. Antrenorul formației din Gruia a avut cuvinte de laudă la adresa rivalilor de la U Cluj.
Întrebat despre fazele controversate ale partidei, Dan Petrescu a transmis că nu a văzut foarte bine acele faze, astfel că nu își dorește să comenteze.
Totodată, Dan Petrescu s-a arătat extrem de nemulțumit față de lipsa de acțiune a arbitrilor în momentul în care suporterii celor de la U Cluj au început să scandeze împotriva lui. Tehnicianul consideră că partida ar fi trebuit oprită, așa cum se întâmplă în cazurile de rasism.
”Sunt mulțumit de rezultat. Jocul a suferit. Derby-ul nu se joacă, derby-ul se câștigă, la fel ca o finală. Ispas e un jucător bun. Am fi vrut mai multe centrări bune. Dacă Yeboah dădea încă un gol la 2-0, nu mai sufeream pe finalul meciului.
Se vede mâna antrenorului, U Cluj arată foarte bine, este o victorie importantă pentru noi.
Nu am văzut nicio fază de penalty, nu am cum să mă exprim, nu aș vrea să greșesc. Dacă o să le văd, poate la conferința următoare mă întrebați și vă răspund.
M-am certat eu cu cineva? Publicul e liber să facă ce vrea. E România. În România pot fi înjurate oricând toate legendele și nu se întâmplă nimic. E normal, nu? Eu nu am avut nimic de a face cu nimeni. I-am lăsat să mă înjure.
Nu înțeleg cum arbitrul nu a oprit meciul. Tot stadionul cânta despre mine. Doar în România se întâmplă asta. Să nu credeți că se întâmplă asta în altă parte. Arbitrul trebuia să oprească meciul, așa cum se întâmplă la rasism. Eu nu am treabă cu spectatorii, nu pot să mă cert cu ei”, a declarat Dan Petrescu la finalul meciului.
VIDEO Rezumatul partidei U Cluj - CFR Cluj 1-2
Etichete: cfr cluj , u cluj , suporteri , dan petrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții