Dan Petrescu a confirmat transferul lui Philip Otele, de la UTA Arad. ”Așa am înțeles!”
articol scris de Digi Sport21.01.2023, 19:01
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dan Petrescu (55 de ani) a confirmat zvonurile care au circulat în ultimele zile, în fotbalul românesc: Philip Otele (23 de ani) este noul jucător al formației din Gruia.
- Fotbalistul se va alătura campioanei din vară, când îi va expira contractul cu UTA Arad.
Dan Petrescu a confirmat transferul lui Philip Otele
”Bursucul” a recunoscut transferul lui Otele, însă s-a ferit să zică dacă fotbalistul va ajunge în Gruia încă din această iarnă.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, UTA Arad trebuie să primească o ofertă financiară interesantă. Arădenii nu mai pot primi câți bani și-au propus inițial, dar pot obține câteva sute de mii de euro în schimbul unui fotbalist pe care îl va pierde oricum liber din vară.
”Otele, din ce am înțeles, a semnat din vară cu noi. Rămâne de văzut ce se va întâmpla. Știți cum e... (n.r. - dacă poate ajunge din iarnă la Cluj) Deocamdată are contract cu UTA Arad și nu putem vorbi despre el”, a declarat Dan Petrescu.
- 40 de meciuri, în total, a jucat Otele pentru UTA
- 10 goluri și două assist-uri are Otele la UTA
- 24 de meciuri și șase goluri are Otele în acest sezon pentru UTA, în campionat și în Cupa României.
Dan Petrescu cere licențe antrenorilor din Liga 1
Problema antrenorilor din Liga 1 fără licență, care a luat amploare în ultima vreme, a fost comentată și de Dan Petrescu. Antrenorul campioanei CFR Cluj crede că e obligatoriu să fie respectată legea, indiferent cum este aceasta.
"Pe toată planeta asta, toți antrenorii au școală de antrenori. Mi se pare corect să ai licență dacă vrei să antrenezi. Nu cred că există în lume așa ceva, să antrenezi fără să ai licență.
Pe unde am fost si eu, toți aveau licențe. Dacă nu ai licență, cum vrei să antrenezi? Acum, felul cum se ajunge la obținerea licenței nu mai e problema mea. În opinia mea, trebuie să ai licență.”, a comentat antrenorul ardelenilor.
Etichete: dan petrescu , philip otele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții