Video Exclusiv Posibila vânzare a lui Dinamo. Cine ar urma, de fapt, să preia clubul de la Negoiță
06.11.2018, 11:18SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Vestea că Dinamo ar putea fi vândut l-a amuzat pe Dănuț Lupu. Fostul mijlocaș al dinamoviștilor a comentat cu umor posibila tranzacție pusă la cale de patronul Ionuț Negoiță.
"Nu știu dacă are ce să vândă domnul Negoiță, sau dacă poate să vândă. Ceea ce știu e că nu-l mai interesează deloc la ora actuală. Nu, din ce știu eu. Nu se mai bagă, i-a lăsat mână liberă lui Rednic să facă ce vrea el. Nu cred că vom mai avea ocazia să-l vedem (n.r.: pe Negoiță în tribună). Eu cred că noul investitor nu va fi grec, va fi Rednic. Dacă face un CAR (n.r.: casa de ajutor reciproc), are bani de Dinamo", a spus Dănuț Lupu ÎN EXCLUSIVITATE la Digi Sport Matinal.
În urmă cu câteca zile s-a zvonit că echipa ar putea fi cumpărată de grecul Konstantinos Tsakiris. El a și fost invitat de "câini" la meciul cu FC Voluntari, însă acesta și-a trimis la fața locului consilierul, pe numele său Akis Mantzios, un antrenor din Grecia. Mantzios a urmărit evoluția fotbaliștilor roș-albi chiar de lângă Narcis Răducan, expert Digi Sport, dar a evitat orice comentariu legat de această posibilă tranzacție.
Cine este posibilul cumpărător al lui Dinamo
Născut la Atena, în 1971, Konstantinos Tsakiris are afaceri în transportul maritim. Este divorțat și are 3 fete. El vorbește fluent 6 limbi străine și a studiat inginerie aeronautică la Londra în perioada 1990-1994. Are grad de locotenent în marină și a făcut mai multă vreme practică pe vasele deținute de tatăl său.
Tsakiris are o avere estimată la un miliard de euro și nu este străin de "sportul rege". El a fost patronul echipei Panionios Atena în perioada 2006-2011, iar cea mai bună clasare a echipei a fost locul 5, pe care l-a ocupat în primele două sezoane.
Primul contact dintre Negoiță și Tsakiris a fost în luna aprilie, însă cei doi oameni de afaceri nu au ajuns la un consens. Tranzacția s-ar putea realiza acum, în contextul în care Dinamo trece printr-o perioadă foarte dificilă.
Mircea Rednic ar putea investi la Dinamo
Dacă afacerea nu se concretizează, Mircea Rednic ar avea un plan de a prelua chiar el echipa, sau o parte din acțiuni. Acest aspect a fost dezvăluit chiar de către Rednic în momentul numirii ca antrenor. Pentru asta, "Puriul" a vrut să se asocieze cu Nicolae Badea: "Eu am vrut să cumpăr Dinamo și Nicolae Badea poate să confirme. Acum, în această perioadă. Domnul Badea poate să vă confirme. Singur nu puteam să iau clubul. Am încercat și nu s-a putut" a declarat Rednic pe 15 octombrie.
Dinamo se află pe locul 9 în Liga 1, după ce înainmtea victoriei cu Voluntari era pe 13.
În următoarea etapă, Dinamo va întâlni FCSB, în derby-ul României, duminică, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: danut lupu , vanzare dinamo , rednic negoita , dinamo investitor , investitor grec dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții