Exclusiv ”Da, i-am dat!”. Gigi Becali, decizii noi la nivelul lotului de la FCSB. Ce spune despre situația lui Florin Tănase
articol scris de Digi Sport08.07.2021, 17:00
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali (63 de ani) a luat două decizii importante la nivel de lot, pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru noul sezon al celor de la FCSB. Finanțatorul a vorbit și despre situația căpitanului Florin Tănase.
Gigi Becali a spus de ce au plecat Nedelcu și Simion de la FCSB
Milionarul din Pipera a fost de acord să-i lase pe Dragoș Nedelcu (24 de ani) în Cipru și pe Gabriel Simion (23 de ani) la Aris Limassol.
”Da, i-am dat! Ambii m-au rugat să plece, dar nu i-am dat definitiv. Vor pleca sub formă de împrumut”, a spus Gigi Becali, pentru digosport.ro. Omul care decide totul la gruparea roș-albaștrilor spune că lotul nu va fi afectat, drept pentru care nu va mai aduce, cel puțin momentan, niciun alt fotbalist în loc.
Gigi Becali a vorbit și despre situația lui Florin Tănase. ”Tase continuă la noi. Nu am nicio ofertă pentru el. Din Europa nu am nimic. Dar, nu-mi fac griji. După ce vom ajunge în Europa vor apărea și ofertele. Acum e prea devreme”, ne-a mai spus Gigi Becali.
Dragoș Nedelcu a sosit la FCSB în august 2017, de la FC Viitorul, pentru două milioane de euro. Mijlocașul, campion cu constănțenii în ultimul său sezon la echipa lui Gică Hagi, a strâns 79 de meciuri și două goluri pentru formația patronată de Gigi Becali, reușind să-și treacă în palmares un singur transfer - Cupa României.
Gigi Becali l-a criticat în trecut pe Dragoș Nedelcu
Mijlocașul nu și-a găsit ritmul nici în ultimul sezon, a fost mai mult timp accidentat, iar patronul Gigi Becali a avut deseori la adresa jucătorului reacții acide.
După meciul FCSB - Universitatea Craiova 0-1, din luna mai, finanțatorul îl ironiza pe mijlocașul crescut la Academia Hagi.
"Echipa a fost impresionantă. Copii, dar luptători. Dacă nu făcea nenea Nedelcu greșeala aia, care nenea Nedelcu el crede că suntem la teatru... bă, aici e fotbal.
Dacă nu făcea, putea să fie meci egal. Eu, când mă întrebați, îmi spun părerea de moment. E posibil să mă înșel", a spus Gigi Becali, la Digi Sport Special.
Etichete: gigi becali , dragos nedelcu , gabriel simion , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții