Video Exclusiv "D-asta Edi nu vine la FCSB". Ilie Stan știe de ce Iordănescu jr nu vrea să lucreze cu Gigi Becali
09.01.2019, 18:28SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Edi Iordănescu (40 de ani) a fost pe lista scurtă a patronului de la FCSB pentru a prelua funcţia de antrenor principal în locul lui Nicolae Dică. Până la urmă, alesul a fost Mihai Teja (40 de ani), iar Edi nu a mai apucat să negocieze. Iar Ilie Stan (51 de ani), care a lucrat împreună cu el în 2011-2012 la Steaua, este convins că Iordănescu junior nu va ajunge niciodată să colaboreze cu Gigi Becali (60 de ani)!
”Părerea mea e că niciodată nu o să ajungă Edi să lucreze cu Gigi, pentru că știu că atunci au fost multe momente când au fost discuții vis-a-vis de staff și de mai multe. Ştiu lucrul ăsta. Noi am lucrat foarte bine (n.r.: Ilie Stan cu Edi Iordănescu), mai ales că noi am luat echipa de pe locul 9-10, când era într-o situație extrem de grea și când am ajuns pe locul 2-3. Atunci au început discuțiile, dar până atunci nu a existat nicio problemă", a afirmat, luni, antrenorul Ilie Stan la ”Digi Sport Matinal”.
VIDEO cu declarația lui Ilie Stan la ”Digi Sport Matinal”
Ilie Stan: ”Gigi, nu mai pot continua!”
Aceeaşi părere a expus-o şi două zile mai târziu, când a declarat la ProSport că "Edi nu ar accepta să facă Becali aşa, nu ar accepta să i se spună bagă-l pe ăla, 'scoate-l pe ăla'. De asta Edi nu vine la FCSB".
Ilie Stan a mai povestit, tot la ”Digi Sport Matinal”, cum i-a făcut pe plac finanțatorului FCSB, în perioada mandatului său acolo, care-i cerea să-l folosească pe Leandro Tatu (36 de ani), dar după aceea a decis să plece.
”Mi-aduc aminte că a început, la meciul cu Mediaș: Tatu, Tatu, Tatu, Tatu! Și i-am spus: bine, Tatu! Pe tot telefonul aveam Tatu. Și zic: bine, îl bag pe Tatu. Dacă câștig, rămân, iar dacă pierd, plec. Adică și dacă câștig, și dacă pierd, plec. Și m-am dus a doua zi și i-am zis: Gigi, nu mai pot continua și la revedere. Cu toate că el e foarte supărat că am plecat atunci: unde pleci, bă? Eu te iubesc", a mai spus Ilie Stan, la Digi Sport.
Etichete: ilie stan , gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții